Flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, cu ocazia 517 ani de la moartea sa.
Astăzi, se împlinesc 517 ani de la moartea domnului Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt, personalitate marcantă a Evului Mediu. Cu aceast prilej, președinta Maia Sandu a depus flori la monumentul domnitorului de pe bulevardul care-i poartă numele, scrie SHOK.md.
„Sunt peste cinci secole în care povestea sa de glorie continuă să inspire oamenii de pe această palmă de pământ, să ne spună că libertatea trebuie apărată și în cele mai cumplite vremi, iar curajul aduce izbândă. Și că, la fel ca el, atunci când există voință, cu mijloace mici putem face fapte mari. Este cea mai importantă lecție pe care ne-o dă Ștefan cel Mare si Sfânt și pe care trebuie să o transmitem noilor generații”, a scris șefa statului pe pagina ei de Facebook.
https://www.facebook.com/maia.sandu/posts/1618622238346389
Voievodul a rămas nu doar o figură legendară în istoria noastră, dar a fost şi canonizat de biserica creştin ortodoxă. În timpul domniei sale care a durat 47 de ani, din 1457 până în 1504, perioadă în care a reorganizat administraţia, a impulsionat comerţul, a refăcut sistemul de apărare al ţării şi a ctitorit numeroase biserici şi mănăstiri.
Ştefan cel Mare a murit în data de 2 iulie 1.504, după ce s-a aflat în fruntea Moldovei timp de 47 de ani. În timpul domniei sale, Ștefan cel Mare a purtat 48 de războaie şi a obţinut 44 de victorii. A ţinut piept Imperiului Otoman, protejând astfel Europa de invazia turcilor.
Domnitorul a promovat o politică financiară strictă şi a emis două monede din argint. Voievodul a construit şi ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri. Ştefan cel Mare a fost canonizat şi trecut în rândul Sfinţilor în 15 iulie 1992.