Euro și Dolarul în scădere: Cursul valutar afișat de BNM pentru astăzi
Fostul redactor Nexta, Roman Protasevici anunță că s-a însurat, la trei zile după ce fosta sa iubită a fost condamnată la 6 ani de pușcărie, în Belarus

Fostul redactor-șef al canalului NEXTA a anunțat că s-a însurat, la trei zile după ce fosta sa iubită, Sofia Sapega a fost condamnată la șase ani de închisoare. Într-un mesaj pe Telegram, acesta a declarat „că de șapte luni nu îi mai leagă nimic”. Totodată, adăugând că „au rămas în relații strânse”. Deocamdată acesta nu a venit cu detalii despre actuala sa parteneră.
„Pentru început, pe scurt despre ce este nou la mine. Cazul meu continuă să fie investigat de aparatul central al Comitetului de anchetă al Republicii Belarus.
Am încetat să mai întreb când va fi finalizarea anchetei, se pare că nimeni nu cunoaste. Sper doar că până la sfârșitul acestui an se vor lumina puțin lucrurile. Pentru că viața în incertitudine -nu e cel mai bun lucru.
Din alt punct de vedere, înțeleg că putea fi și mai rău. Până la urmă, este mai plăcut să stai în arest la domiciliu, decât într-un centru de arest preventiv. Singurul meu răsfăț este că pot merge la birou, la locul meu de muncă”.
Acesta a declarat că a rămas surprins de sentința pe care a primit-o Sofia Sapega, dar „un lucru e este cel puțin reconfortant, că a primit doar șase ani, comparativ cu ceea ce risca ințial, 20 de ani”.
Cei doi s-au cunoscut la sfârșitul lui octombrie 2020. Potrivit lui Protasevici, relația cu fosta sa iubită a evoluat destul de rapid, peste o perioadă s-au mutat împreună, însă niciunul dintre ei nu s-a implicat în munca celuilalt.
În luna mai, 2021, cei doi au decis să meargă în vacanță, nu pentru a se relaxa, dar să încerce să salveze relația. Dar lucrurile nu s-au schimbat nici acolo și au decis să se despartă, la întoarcere în Vilnius.
„Când avionul a ateriza deja la Minsk, mi-am aruncat telefonul și laptopul în rucsacul Sofiei. Credeam că ea nu riscă nimic. Dar nu a mers. Am aflat că a fost reținută când deja eram la secția de poliție.
O lună mai târziu, am fost transferați în arest la domiciliu, din acel moment am locuit împreună, deși sub pază. Totuși, acest lucru nu a condus la îmbunătățirea relației noastre. În plus, aflarea noastră într-un spațiu restrâns, și mai ales într-o situație foarte stresantă nu a contribuit la îmbunătățirea relației. Care oricum s-a încheiat înainte de aterizarea la Minsk.
Prin urmare, nu este de mirare că lucrurile s-au înrăutățit destul de repede între noi. Deja în septembrie, locuiam doar împreună. Și întrucât situațiile conflictuale au continuat să crească, în octombrie am fost relocați. De atunci, nu am mai contactat și nu am mai comunicat direct, deși am comunicat periodic cu părinții ei. Adică, de vreo 7 luni, practic nimic nu ne leagă. Chiar și cazurile penale și acuzațiile sunt complet diferite, pur și simplu nu se intersectează”, a explicat jurnalistul.
„Sofia a fost condamnată pentru activitățile ei reale și nu pentru faptul că a avut o relație cu mine. Prin urmare, înainte să mă învinuiți și înjurați în online – să vă gândiți puțin. Și, în loc să aruncați gunoi pe internet, scrieți mai bine o scrisoare Soniei. Ea va fi, evident, încântată să audă cuvinte de sprijin. Și eu, cu siguranță o să-i scriu de îndată ce voi avea ocazia. Pentru că indiferent de dificultăți, o voi trata întotdeauna cu căldură.
Chiar dacă sunt căsătorit. Dar mai multe despre asta altădată”, a conchis acesta.
Sofia Sapega, iubita lui Roman Protasevici, fondatorul canalului NEXTA, a fost condamnată la 6 ani de închisoare. Aceasta este acuzată de încălcarea a 7 articole din Codul Penal al Belarusului, scrie ria.ru
Sofia Sapega a fost arestată împreună cu jurnalistul Roman Protasevici anul trecut pe 23 mai, când autoritățile din Belarus au deturnat un avion de pasageri din cauza unei presupuse amenințări cu bomba.
Sapega, care are cetățenie rusă, mergea la Vilnius pentru a-și susține teza de masterat la Universitatea Europeană de Științe Umane, acolo unde studiază dreptul internațional.