FOTO Este celebru și stârnește controverse! Un profesor cu corpul plin de tatuaje

 FOTO Este celebru și stârnește controverse! Un profesor cu corpul plin de tatuaje

Sunt dureroase, permanente, scumpe și nu pe placul tuturor: vorbim de tatuaje. Cele mai multe, fie că e vorba de o ancoră, o floare, un dragon sau un bondar, înseamnă ceva special. În ceea ce-l privește pe Sylvain Hélaine, interpretările pot fi numeroase. Francezul este profesor și o operă vie de artă, scrie SHOK.MD, cu referire la digi24.

În ciuda experienței sale, Sylvain Hélaine – alias Freaky Hoody – nu s-a obișnuit încă cu durerea. Tânărul de 35 de ani este cel mai tatuat om din Franța. Cu greu mai găsești un loc liber pe corpul lui.

Cum a început totul

„Pielea este oglinda sufletului. Eu chiar cred asta. Înseamnă că sunt liber și pot să fac ce vreau. Desigur, respectându-i pe cei din jurul meu” – este crezul profesorului Sylvain Hélaine.

Freaky Hoody și-a făcut primul tatuaj acum șapte ani, când locuia în Londra. A început cu brațele, cu imagini reprezentând mușchi și insecte.

„În Londra, am întâlnit o mulțime de oameni tatuați care erau foarte toleranți. Cultura tatuajului este atât de diferită acolo. M-am îndrăgostit de tatuaje la prima vedere. Și de aceea mi-am tot făcut de-a lungul anilor”, explică Sylvain Hélaine.

tatuaje Sylvain Helaine

Ce spun elevii și părinții

S-ar putea să vă surprindă să aflați că este profesor de școală primară. Dar elevii și părinții nu sunt deloc deranjați.

„Este foarte amabil. Și eu am tatuaje, așa că nu am nimic împotriva lor”, spune una dintre mame.

„Asta a vrut el să facă”, este explicația pe care o dă, simplu, un elev.

– Vă sperie privirea lui?

– Nu! spune un altul.

– Cel mai mult contează că este un profesor bun, afirmă o altă mamă. 

– Este foarte amabil și cred că este cel mai tatuat om din lume, adaugă cu mândrie fiul ei.

Dar nu i-a fost întotdeauna ușor lui Sylvain. De exemplu, acum doi ani lucra la o altă școală unde unii părinți s-au plâns. Au spus că băiatul lor avea coșmaruri din cauza tatuajelor lui. Acum nu mai are voie să predea la gradiniță, dar nu vrea să-și schimbe profesia.

„Să fiu profesor a fost întotdeauna chemarea mea. Nu poți face această meserie dacă nu ești pasionat. Mă distrez mult cu elevii, iar la sfârșitul anului sau de Crăciun îmi oferă cadouri. Primesc o mulțime de mesaje frumoase. Adesea părinții îmi spun că micuților nu le plăcea să meargă la școală, dar acum vin cu drag. E minunat”, mărturisește Sylvain Hélaine.

tatuaje Sylvain Hélaine

Mesajul pe care vrea să-l transmită Freaky Hoody

Sylvain speră, de asemenea, să transmită un mesaj.

„Dacă felul în care arăt poate schimba lucrurile, dacă elevii mei ajung să fie mai toleranți, mai puțin rasiști, mai puțin homofobi, mai puțin antisemiți, asta m-ar face fericit. Pentru că voi fi realizat ceva și voi fi ajutat la demontarea prejudecăților. La urma urmei, suntem în 2021!”, arată profesorul.

Tatuajele nu sunt încă acceptate pe scară largă în societatea franceză, dar vremurile se schimbă – spune artistul în tatuaje preferat al lui Sylvain Helaine.

„A existat un proces de eliberare aici, în Franța. Dar nu se compară cu America de Nord sau cu Anglia. Aici este încă un subiect tabu”, explică Romain Pareja – artist pentru tatuaje.

Tatuajele i-au deschis lui Sylvain o nouă lume. E model în lumea artei. Și actor.  Și acum este urmărit de un număr mare de oameni pe rețelele sociale – aproape 80.000 doar pe Instagram.

„Cred că declanșez tot felul de fantezii. Știu că multe femei – și bărbați – cred că sunt atrăgător. Primesc multe mesaje și oferte. Dar toate fanteziile dispar de îndată ce ne întâlnim față în față și își dau seama că sunt un om perfect normal”, dezvăluie profesorul Sylvain Hélaine.

Sylvain speră să poată continua să-și facă tatuaje până la sfârșitul vieții. Nu-și face griji că va rămâne fără loc liber pe piele – poate oricând să deseneze peste imagini mai vechi.

Freaky Hoody
tatuaje Sylvain Hélaine

Verdis Sorina

https://shok.md/

Citește și