(foto) Scandal în Parlament. Deputații de la BCS au blocat tribuna, apoi au părăsit ședința

 (foto) Scandal în Parlament. Deputații de la BCS au blocat tribuna, apoi au părăsit ședința

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit ședința Parlamentului, nemulțumiți de agenda de astăzi, inclusiv de proiectul pe securitatea informațională. După ce au boicotat tribuna, deputații au spus că părăsesc și ședința de astăzi întrucât „aceasta nu conține agenda pentru cetățeni”, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

După boicotul BCS, a fost anunțată o pauză.

Vicepreședinta Comisia cultură de la BCS Adela Răileanu bate alarma, după ce „PAS a anunțat despre înregistrarea unui proiect de lege scandalos”. Potrivit acesteia, se insistă pe aprobarea în grabă a proiectului și fără consultări publice, iar legea în sine presupune „o cenzură nemaivăzută”. Inițiativa PAS a fost criticată și de unii reprezentanți ai mass-media. „Guvernarea actuală, care ne-a promis că vom trăi ca în rai, mai exact, ca în sânul dumnezeului european, a ajuns în sfârșit cu plugul său bolșevic și la desțelenirea libertății expresiei”, a scris Valeriu Reniță pe pagina sa de Facebook.

Politologul Dionis Cenușă spune că unele prevederi ale proiectului PAS pe „securitatea informațională”, în forma actuală, arată ca încercări de a institui cenzură pe rețele de socializare sau asupra instituțiilor media neprietenoase/neloiale guvernării. În opinia sa, asemenea prevederi vor fi atacate la CEDO, dacă vor fi aplicate.

 

Citește și