(galerie foto) Actrița Anne Heche rămâne în stare critică, în comă, după ce mașina ei a intrat într-o casă și a luat foc

 (galerie foto) Actrița Anne Heche rămâne în stare critică, în comă, după ce mașina ei a intrat într-o casă și a luat foc
0Shares

Actriţa de la Hollywood Anne Heche era luni în continuare spitalizată în stare critică, comatoasă şi conectată la un aparat respirator, la cinci zile după ce a suferit răni grave în urma unui teribil accident de maşină produs în Los Angeles, a precizat un purtător de cuvânt al interpretei, potrivit presei străine.

Heche, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizată la scurt timp după ce maşina pe care o conducea a scăpat de sub control într-un cartier din Los Angeles şi a intrat într-o locuinţă care ulterior a luat foc, potrivit poliţiei.

Nicio persoană din locuinţă nu a fost rănită, dar casa a luat foc în urma impactului, necesitând intervenţia a zeci de pompieri, scrie Agerpres.

Un purtător de cuvânt al departamentului de poliţie din Los Angeles a spus luni că circumstanţele şi cauzele accidentului sunt în continuare în curs de investigare.

Heche este în comă şi nu şi-a recăpătat cunoştinţa după accident, a spus Michael McConnell, membru al companiei de impresariat din Los Angeles Zero Gravity Management, care o reprezintă pe actriţă.

„În acest moment, se află în stare extrem de critică”, a declarat el pentru Reuters într-un SMS adăugând că Heche ”are leziuni pulmonare semnificative care necesită ventilare mecanică şi arsuri care necesită intervenţie chirurgicală”.

Publicaţia Los Angeles Times l-a citat pe proprietarul unui salon din zona Venice Beach, Richard Glass, care a povestit că Heche, care i-a vizitat magazinul cu puţin timp înainte de accident şi pe care a descris-o ca fiind o ”fată dulce”, a cumpărat o perucă roşcată vineri dimineaţă.

accident anne heche (1)

accident anne heche (2)

accident anne heche (3)

*PREMIUM-EXCLUSIVE* Anne Heche’s car is towed away from where it crashed into a home - ** WEB MUST CALL FOR PRICING **

*PREMIUM-EXCLUSIVE* Anne Heche’s car is towed away from where it crashed into a home - ** WEB MUST CALL FOR PRICING **

*PREMIUM-EXCLUSIVE* Anne Heche’s car is towed away from where it crashed into a home - ** WEB MUST CALL FOR PRICING **

*PREMIUM-EXCLUSIVE* Anne Heche’s car is towed away from where it crashed into a home - ** WEB MUST CALL FOR PRICING **

*PREMIUM-EXCLUSIVE* The woman living in the house destroyed after Anne Heche’s car smashed into it searches for belongings

accident anne heche (11)

accident anne heche (12)

accident anne heche (13)

Heche a devenit cunoscută graţie serialului de televiziune ”Another World”, care i-a adus un premiu Daytime Emmy, continuând cu alte roluri în serialul HBO ”Hung” şi în lungmetrajele ”Wag the Dog” şi ”Cedar Rapids”.

A ajuns în atenţia tabloidelor în anii 1990 pentru relaţia sa cu actriţa de comedie Ellen DeGeneres în perioada când DeGeneres a dezvăluit public că este lesbiană. După ce s-a despărţit de DeGeneres, Heche s-a căsătorit cu cameramanul Coleman Laffoon, de care a divorţat ulterior. A petrecut apoi câţiva ani într-o relaţie cu actorul James Tupper, coleg de distribuţie în serialul de televiziune ”Men in Trees”.

0Shares