În memoriam Maria Bieșu. Primadona Operei Naționale ar fi împlinit astăzi 86 de ani

 În memoriam Maria Bieșu. Primadona Operei Naționale ar fi împlinit astăzi 86 de ani
0Shares

Maria Bieşu, primadona Operei Naţionale, soprană și lied din Republica Moldova, ar fi împlinit astăzi, 3 august, 86 de ani, scrie SHOK.md.

Maria Bieșu s-a născut în satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă, într-o familie de oameni simpli. Artista a avut nevoie de mult timp pentru a-i convinge că scena este pentru ea.

În 1956-1961 a studiat la Conservatorul de Stat din Chișinău. Fiind studentă, a cântat în Orchestra de muzică populară „Fluieraș” (1958). Din 1961 devine solistă la Opera Națională din Chișinău, pe scena căreia debutează în rolul Floria Tosca din opera omonimă de G. Puccini (28 aprilie 1962).

A urmat școala de stagiari La Scala din Milano cu Enrico Piazza (1965-1967). Din 1980, a fost cadru didactic la Conservatorul „G. Musicescu” din Chișinău. În 1967 s-a învrednicit de premiul I la Concursul internațional „Miura Tamaki” din Tokyo, Japonia. În același an, i se conferă titlul de Artist al Poporului din Republica Moldova și în 1970 devine Artistă a Poporului din URSS.

A fost membră a mai multor jurii ale concursurilor și festivalurilor internaționale. Din 1983 a fost președintă a Uniunii Muzicienilor din Moldova. În 1990 a fondat Festivalul internațional „Maria Bieșu”, la care participă cântărețe de operă din mai multe țări.

A efectuat turnee artistice în Italia, Germania, SUA, Brazilia, România, Franța, Cuba, Australia și în alte țări. A jucat mai multe roluri: Floria Tosca („Tosca”), Turandot (omonimă) și Mimi („Boema” de G. Puccini), Tatiana („Evgheni Oneghin”), Liza („Dama de pică”), Nastasia („Vrăjitoarea”) și Iolanta (omonimă de P. I Ceaikovski), Aida (omonimă), Leonora („Trubadurul”), Leonora („Forța destinului”), Desdemona („Otello”), Amelia („Bal mascat”, de G. Verdi) ș.a.

S-a stins din viață la 16 mai 2012, fiind înmormântată la Cimitirul Central din str. Armenească din Chișinău.

0Shares