Jelena Ostapenko, campioană la Dubai după o partidă în care a reușit un nou set câștigat la 0 în fața adversarei

 Jelena Ostapenko, campioană la Dubai după o partidă în care a reușit un nou set câștigat la 0 în fața adversarei

Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko, care a eliminat-o pe Simona Halep în semifinale, a câştigat turneul WTA de la Dubai, dotat cu premii în valoare totală de 768.680 de dolari, învingând-o, sâmbătă, în finală, în două seturi, 6-0, 6-4, pe rusoaica Veronika Kudermetova, scrie SHOK.md cu refeire la digi24.

Ostapenko (24 ani), ocupanta locului 21 mondial, a obţinut astfel al cincilea titlu din cariera sa şi primul din 2022. Ea s-a impus în doar 66 de minute în partida cu Kudermetova, care a pierdut a doua sa finală din acest an, după cea de la Melbourne Summer Set 1, în care a fost învinsă de românca Simona Halep. Rusoaica a rămas astfel cu un singur trofeu în palmares, cucerit anul trecut la Charleston (Statele Unite), scrie Agerpres.

Vineri, în semifinalele turneului de la Dubai, Jelena Ostapenko a dispus cu 2-6, 7-6 (0), 6-0 de Simona Halep, în timp ce Veronika Kudermetova a profitat de retragerea adversarei sale, cehoaica Marketa Vondrousova.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și