Jill Biden, soția președintelui american Joe Biden are Covid-19

 Jill Biden, soția președintelui american Joe Biden are Covid-19

Jill Biden, soția președintelui american Joe Biden, a fost testată pozitiv la Covid-19, a anunţat marţi responsabila sa pentru comunicare, Elizabeth Alexander, scrie SHOK.md,cu referire la digi24.ro.

După ce a fost testată negativ pentru Covid-19 luni, în cadrul testării periodice, Prima Doamnă a SUA a început să prezinte simptome asemănătoare unei răceli în timpul serii. Ea a fost din nou testată negativ într-un test antigen, dar testul PCR a dat ulterior rezultat pozitiv, a explicat Elisabeth Alexander, citată de Reuters, potrivit Agerpres. În schimb, preşedintele Joe Biden a fost marţi testat negativ pentru Covid-19.

Liderul de la Casa Albă a trecut la rândul său prin infectarea cu coronavirus, fiind testat pozitiv ultima dată pe 5 august. Testat prima dată pozitiv la Covid-19 pe 21 iulie, Biden a ieşit pe 27 iulie din izolare, întrucât fusese atunci testat negativ şi părea să se fi vindecat după ce a urmat un tratament împotriva coronavirusului.

Dar pe 30 iulie el a fost testat din nou pozitiv, ceea ce medicul Casei Albe a descris drept o „recădere”, caz observat la un mic procent dintre pacienţii care au fost trataţi cu medicamentul antiviral Paxlovid.