Joe Biden a discutat cu Xi Jinping. La ultima conversație, președintele chinez i-a spus două proverbe

 Joe Biden a discutat cu Xi Jinping. La ultima conversație, președintele chinez i-a spus două proverbe

Președintele SUA Joe Biden și președintele chinez Xi Jinping au discutat, prin videoconferință, în contextul escaladării tensiunilor dintre cele două state, scrie SHOK.md, cu referire la digi24.ro.

Casa Albă a declarat că apelul a început la 8:33 a.m (12:33 GMT), iar oficialii americani au spus că va avea o agendă largă, inclusiv discuții despre invazia Rusiei în Ucraina, pe care China încă nu a condamnat-o, scrie Reuters.

Biden și Xi au discutat despre războiul din Ucraina și la ultimul apel care a avut loc în luna martie. Atunci, președintele Chinei i-a spus omologului său american că e nevoie de „dialog și negocieri care să producă rezultate și să ducă la pace”. Pe această temă, Xi Jinping i-a spus lui Joe Biden și două proverbe chinezești, potrivit comunicatului de presă dat de administrația de la Beijing: „E nevoie de două mâini ca să aplauzi” și „Cine a legat clopotul de tigrului, acela trebuie să îl dea jos”.

În ultimele săptămâni, tensiunile dintre SUA și China au crescut, în special din cauza Taiwanului. China şi-a declarat miercuri opoziţia fermă faţă de o potenţială vizită în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, democrata Nancy Pelosi, şi a avertizat că Washingtonul ar trebui să îşi asume „toate consecinţele”. Între timp, la Washington, oficiali din administrația Biden încearcă să o convingă pe Pelosi de riscurile unei astfel de vizite.

Potrivit Reuters, care citează surse din adminsitrația Biden, discuția dintre cei doi lideri este cea mai bună modalitate de a reduce tensiunile din Taiwan.

În afară de Taiwan și Ucraina, cei doi lideri mondiali ar mai putea discuta despre competiția dintre cele două țări, a spus consilierul pe securitate națională de la Casa Albă, John Kirby, marți, într-o discuție cu reporterii.

John Kirby a mai precizat că nu este de așteptat o decizie din partea lui Joe Biden dacă să ridice sau nu tarifele impuse mărfurilor chinezești înainte de această convorbire. Biden și echipa lui dezbat dacă să ridice o parte din aceste tarife, ca modalitate de a impulsiona economia SUA. De aceea, Kirby a exprimat îndoieli că tarifele comerciale vor fi un subiect important în cadrul convorbirii.

John Kirby a spus, de asemenea, că sunt „chestiuni tensionate în această relație”, dar sunt și domenii unde cooperarea este posibilă, cum ar fi schimbările climatice.

Joe Biden vrea să se asigure că liniile de comunicare cu partea chineză rămân deschise, a mai precizat consilierul de la Casa Albă.

Citește și