Lia Taburcean, despre anul său pandemic: „La început îmi părea o glumă totul. Acum aștept să vină ziua cea mare”

 Lia Taburcean, despre anul său pandemic: „La început îmi părea o glumă totul. Acum aștept să vină ziua cea mare”

Interpeta Lia Taburcean a dezvăluit, la un an după începerea pandemiei Covid-19 în Moldova și în alte țări, despre trăirile pe care le-a avut în toată această perioadă, scrie SHOK.MD.

„Cu 1 an în urmă în această lună ,mai alergam prin Italia, țin minte abia începuse nebunia și îmi părea o glumă totul. (Oamenii începuseră a goli totul de pe rafturile Magazinelor, panică… era un haos mare, parcă venise sfârșitul lumii). Mi-am luat zborul spre casă într-un final, pentru că mă înnebunea atmosfera de acolo care începuse”, scrie Lia Taburcean, într-o postare pe Instagram.

„Și uite așa stau de 1 de zile în R. Moldova, sperând că o să scăpăm cu toții de toată nebunia și va reveni totul la normal. Nu m-am plâns cum au făcut-o alții gen că „Arta nu se reprofilează”, dar am tratat lucrurile după cauză și aștept să vină ziua cea mare, când vom fi liberi cu toții”, a mai adăugat interpreta.

Lia Taburcean, născută la 24 iulie 1997, în satul Verejeni, raionul Telenești) a devenit cunoscută în anul 2016, în Republica Moldova, România și alte țări, după succesul cu piesa „La nunta asta”, ulterior menținându-și popularitatea cu piese precum „Ca-n Filme Indiene” sau „Când Eu Iubesc” și altele.

În cadrul unei emisiuni, Lia Taburcean a dezvăluit că este un copil înfiat de familia ei, și că, de fapt, părinții adoptivi ar fi dorit să adopte un alt copil. De asemenea, ea a menționat că a fost însărcinată de la viitorul ei soț, cu care în vara anului 2018 trebuia să facă nunta, însă a pierdut sarcina și, din motive personale, s-au despărțit.

Gritco Adriana

https://shok.md/

Citește și