„Libertate deplină”: De ce femeile din Italia nu vor să renunțe la ultima plajă segretată în funcție de gen din Europa

Ceea ce pentru localnici este o normalitate, pentru doi turiști din Milano a fost absurd. Numele plajei a făcut înconjurul lumii în luna iunie după ce aceștia au făcut scandal când au aflat că nu pot sta împreună pe plajă. Turista a spus, potrivit presei locale, că segrerarea este „absurdă și medievală” și a cerut să i se dea banii înapoi.

De la incident, vânzările de bilete au crescut cu peste 50% față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 34.885 de intrări în iulie 2025 la 53.610 în iulie 2026.

Revolta femeii a atras atenția asupra faptului că El Pedocin nu este doar o plajă pentru locuitorii din Trieste, ci un loc de care aceștia sunt profund legați. El Pedocin poate fi doar o fâșie relativ îngustă de pietriș de lângă portul orașului, dar pentru localnici este un loc drag, plin de amintiri. Nu doar despre propriile familii, ci și despre orașul în sine.

„Ca toți cei din Trieste pe mine m-a adus aici mama”, a spus romancierul premiat Mauro Covacich, care s-a născut și a crescut în oraș și a scris cărți despre acesta, deși în prezent locuiește la Roma.

„Pentru femei era foarte ușor să meargă la El Pedocin”, spune el. „Era aproape de casă, erau multe autobuze, era singura plajă din centrul orașului. Așa că locuitorii din Trieste, dar mai ales femeile, obișnuiau să meargă acolo. La acea vreme, erai măsurat în funcție de înălțime, nu de vârstă, așa că mergeam cu ea până când nu mai puteam sta în zona femeilor.”

În prezent, un părinte poate intra cu un copil cu vârsta sub 12 ani, indiferent de sex.

Dintr-un loc uitat, într-un oraș în plină dezvoltare

El Pedocin face parte din Trieste de mai mult timp decât face Trieste parte din Italia. Baño marino (baia marină), aflat la o plimbare lejeră de 20 de minute de-a lungul falezei de la piața principală, Piazza Unità d’Italia, și-a deschis porțile cândva între sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900.

În mod tradițional, anul deschiderii este considerat 1903, deși acest lucru nu este sigur. Ceea ce este cert este că, la acea vreme, Trieste făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Era al patrulea oraș ca mărime al imperiului și principalul său port maritim.

„S-a transformat dintr-un sat micuț nesemnificativ, care practic nici nu a existat până la sfârșitul secolului 18 când au venit austriecii, într-un oraș prosper și bogat”, a explicat Katia Pizzi, lector principal în Studii Italiene la University of London.

Fostă zonă periferică aflată în „fundul” Adriaticii, la ceea ce este acum granița dintre Italia și Slovenia, Trieste a devenit principalul punct de intrare pentru toate mărfurile care soseau sau plecau din Imperiul Austro-Ungar.

„A atras mulți imigranți, care veneau în căutare de locuri de muncă, dar și imigranți cu capital. A devenit foarte, foarte bogat, foarte repede”, a spus Pizzi.

El Pedocin, a cărui poreclă provine de la cuvântul care înseamnă „păduche”, deoarece acesta era locul unde soldații austrieci obișnuiau să-și curețe și să-și despăducheze caii pe mal, își are originile în această latură dinamică și multiculturală a orașului Trieste.

De asemenea, este legat de tradiția locuitorilor din Trieste de a-și petrece timpul pe plajă.

„Alți oameni iau pauze de cafea, dar noi facem pauză pentru baie și bronzat. Ne place să mergem singuri la plajă. Locuitorii din Trieste au o relație specială cu marea și cu bronzul. Mergem singuri să ne relaxăm”, a spus jurnalista și autoarea locală Micol Brusaferro, o clientă obișnuită a plajei Pedocin.

O plajă doar a lor

Segregarea în funcție de sex a plajei El Pedocin este strâns legată de istoria emancipării femeilor din oraș. Acesta a fost unul dintre primele locuri din ceea ce este astăzi Italia care a avut un liceu exclusiv pentru fete, a spus Pizzi, care a adăugat că educația femeilor era ceva normal în marile orașe ale Imperiului Austro-Ungar, dar nu și în Italia.

„Când Trieste a devenit parte a Italiei, în 1918, nivelul de educație era foarte ridicat. Trieste nu era doar un oraș prosper, ci și unul foarte vibrant din punct de vedere cultural, iar clasele de mijloc erau foarte bine educate, inclusiv femeile”, a spus ea.

La fel ca multe alte populații din Imperiul Austro-Ungar, locuitorii din Trieste au îmbrățișat activitățile în aer liber și condiția fizică. Covacich a numit acest lucru un „cult al fizicului”.

Datorită emancipării, femeile făceau parte din acest fenomen. Orașul era plin de asociații sportive – pentru înot, navigație și alpinism. „El Pedocin făcea parte din acest fenomen”, a spus Pizzi. „Era vorba despre cultivarea corpului ca formă de sport și de dezvoltare personală.”

Covacich a mai spus că, încă de la început, femeile purtau costume de baie relativ moderne și îndrăznețe. Nu era un loc în care să fii timid.  Era un loc în care să te bronzezi și să înoți. „Probabil că bronzul era încununarea acestei idei de bunăstare fizică”, spune el.

Un simbol feminist

Plaja a fost segretată în funcție de sex din ziua în care s-a născut. Nu era ceva atipic pentru anul 1903, însă chiar și când vremurile s-au schimbat, plaja din Trieste a rămas la fel: un rezultat al emancipării femeilor.

La începutul secolului 20, unele dintre cele mai cunoscute scriitoare, jurnaliste, fotografe, artiste și sportive din Trieste erau femei, a spus Pizzi, care a dat ca exemplu fotografia „Io e Gatto” a Wandei Wulz, o copie originală a acesteia aflându-se la Metropolitan Museum of Art din New York, drept un portret al „feminității sălbatice”. Orașul, a spus ea, avea o „structură feministă” înainte de a deveni parte a Italiei.

Iar pe măsură ce orașul s-a integrat în cultura catolică a Italiei, acest feminism a rămas puternic.

„A fost o plajă segregată încă de la început și acest lucru a fost considerat un lucru bun, de aceea a continuat să existe atât de mult timp. Femeile nu trebuiau să fie deranjate, perturbate sau cicălite. Era un spațiu în care se puteau bronza fără să se teamă de vreo intervenție din partea bărbaților… Exista sentimentul că acest spațiu le aparținea și că nu trebuiau să fie deranjate de privirea bărbaților.”, a spus Pizzi.

Covacich a adăugat că plaja a fost dintotdeauna un simbol al „libertății” pentru femei. El vede plaja ca pe un loc al femeilor, în ciuda existenței zonei pentru bărbați. Faptul că mergea acolo cu mama sa, înconjurat de femei de toate vârstele, de la tinere la vârstnice, i-a dat un sentiment de „grijă maternă eternă”, a spus el.

Natura aproape suprarealistă a copilăriei sale, petrecută înconjurat de femei, este comparată de el cu scenele fantastice centrate pe femei din filmul „8½”, regizat de Federico Fellini în 1963.

„Libertate deplină”

Așadar, ce determină o femeie modernă, sau un bărbat, să aleagă o plajă segregată în funcție de sex?

Micol Brusaferro este o adeptă relativ recentă. Nu a mers la Pedocin în copilărie, dar a descoperit plaja ca adult, când lucra în apropiere.

„Am mers de câteva ori în pauza de prânz și am văzut această realitate foarte colorată. Sunt multe generații împreună, există libertate deplină în privința costumului de baie. Poți purta tanga sau poți face topless, pentru că bărbații nu te vor vedea. Mi-a plăcut această atmosferă specială”, a spus ea.

Brusaferro, ale cărei cărți se concentrează asupra excentricităților orașului Trieste, a publicat nu mai puțin de trei cărți despre Pedocin.

„La fel ca multe alte femei, merg pentru că este în centru, dar știi și că, dacă costumul tău de baie nu este perfect, dacă părul tău nu este perfect, dacă nu te-ai epilat perfect, nimeni nu va spune nimic, pentru că ești printre femei, nimeni nu te va critica, pentru că și ele fac același lucru”, a spus ea.

Deși Miceli a declarat că la Pedocin vin și cupluri (care se despart la intrare), Brusaferro nu a mers niciodată acolo cu un partener. Pentru ea, o vizită la Pedocin este un ritual centrat pe femei. Merge cu prietenele, dar cel mai adesea merge singură pentru a citi o carte.

„Este un simbol al orașului și amintește de emanciparea femeilor”, a spus ea simplu.

„Turista care a criticat acest loc nu era din Trieste și nu știe ce reprezintă el pentru locuitorii din Trieste. Nu este sexist; este un simbol al libertății. De o parte și de cealaltă, femeile și bărbații fac ce vor. Aici vorbesc tare, își dau sfaturi, vorbesc despre lucruri intime. Poate că de cealaltă parte bărbații joacă cărți cu prietenii sau stau de vorbă. Aici a fost întotdeauna foarte multă libertate. Nimeni nu vrea să dărâme zidul, pentru că există această tradiție care continuă și nu deranjează pe nimeni.”

Pentru Pizzi, El Pedocin ocupă un loc special în inimile locuitorilor din Trieste datorită istoriei sale: „Legăturile sale cu Imperiul Austro-Ungar, istoria sa culturală și independența femeilor”.

Deși nu este din Trieste, ea a vizitat plaja. „A fost minunat. Mi-am întins prosopul, nimeni nu m-a deranjat și am stat puțin la soare. Am fost foarte fericită. A fost un loc special. O plajă a ta.”