Lidia Bejenaru ar fi împlinit astăzi 70 de ani: Nicolae Botgros și colegii din „Lăutarii” vor depăna amintiri la mormântul artistei

 Lidia Bejenaru ar fi împlinit astăzi 70 de ani: Nicolae Botgros și colegii din „Lăutarii” vor depăna amintiri la mormântul artistei
0Shares
Lidia Bejenaru-Botgros ar fi împlinit astăzi 70 de ani. Directorul general al OCI „Moldova Concert”, Andrei Locoman, a anunțat că astăzi, alături de maestrul Nicolae Botgros și colegii din Orchestra „Lăutarii” și cei de la OCI „Moldova-Concert” vor depăna amintiri la mormântul artistei.
„La 26 iunie 2021 a părăsit această lume și scena muzicii populare, pe care a slujit-o cu credință pe parcursul a 45 de ani, ca solistă a orchestrei Naționale de Muzică Populară „Lăutarii”.
Lidia Bejenaru-Botgros cu orchestra Națională de muzică populară „Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros, își deschidea sufletul și dăruia publicului meloman tot ce avea mai de preț – cântecele sale. De joc, de voie bună, dar și cântece lirice – toate de aleasă vibrație sufletească, purtau amprenta dorinței interpretei de a alina inimile publicului meloman. Ea s-a dăruit scenei, publicului meloman care a admirat-o și i-a așteptat fiecare apariție în scenă. Spre bucuria admiratorilor muzicii populare, Lidia Bejenaru-Botgros a fost o prezență constantă și fidelă în orchestra „Lăutarii”, alături de care a cunoscut mari succese.
Deși acum numele Lidiei Bejenaru-Botgros nu mai apare pe afișele de concert, ea rămâne în memoria publicului meloman, iar cântecele ei, doar prin intermediul radioului și televiziunii, continuă să ne bucure inimile.
Astăzi, la mormântul Lidiei Bejenaru-Botgros ne vom întâlni pentru amintiri cu maestrul Nicolae Botgros și colegii din Orchestra „Lăutarii”, cu colegii de la OCI „Moldova-Concert”, care îi păstrează vie amintirea”, a scris Locoman, pe Facebook.
Lidia Bejenaru Botgros s-a stins din viață în iulie 2021. Fiul interpretei a spus că mama sa de 68 de ani suferea de cancer, iar în urma operațiilor nu și-a mai revenit.

 

0Shares

Melisa Ciobanu