MakSim a făcut primele declarații despre starea ei de sănătate: Sunt din nou cu voi

 MakSim a făcut primele declarații despre starea ei de sănătate: Sunt din nou cu voi

Interpreta MakSim a făcut primele declarații despre starea ei de sănătate, după aproape două luni de comă indusă, scrie SHOK.md.

„Sunt din nou cu voi! Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au făcut griji și m-au susținut în această perioadă, înseamnă foarte mult pentru mine.

Vreau să mulțumesc medicilor și întregului personal al spitalului numărul 52. Sunt adevărați profesioniști” – a scris artista pe pagina ei de Instagram.

MakSim a mai menționat că este slăbită de puteri și amețește când încearcă să meargă, dar speră că în curând va putea să-și îmbrățișeze familia: „Când medicii m-au întrebat cât timp cred că am fost în comă, am spus două zile!”.

Mai devreme, directorul artistei a spus că aceasta va fi transferată de la terapie intensivă, într-un salon obişnuit. Potrivit ei, MakSim merge, mănâncă și poate comunica, dar are nevoie de timp pentru a se restabili.

Interpreta MakSim a fost internată în spital de la mijlocul lunii iunie. Medicii au decis, după câteva zile, să o conecteze la un aparat de ventilare artificială a plămânilor și artista a fost indusă în comă artificială. Asta din cauza unei pneumonii severe, care afectase plămânii artistei în proporție de 80%. Stranietatea situației era generată de faptul că testul Covid-19 a fost negativ.

Verdis Sorina

https://shok.md/

Citește și