Mariana Rață, co-fondatoare TV8: Vă rugăm să nu ne judecați doar pentru acțiunile unei persoane. Ne cerem scuze și vă rugăm să ne dați o șansă

 Mariana Rață, co-fondatoare TV8: Vă rugăm să nu ne judecați doar pentru acțiunile unei persoane. Ne cerem scuze și vă rugăm să ne dați o șansă

Una dintre fondatoarele postului de televiziune TV8, jurnalista Mariana Rață a venit și ea cu o reacție, după ce colega sa, Natalia Morari a recunoscut public că are un fiu cu omul de afaceri Veaceslav Platon. „Știu că vă este greu și sunteți dezamăgiți de noi, dar vă rugăm să ne judecați nu doar pentru acțiunile unei persoane”, a declarat Mariana Rață, în emisie directă, la finalul emisiunii de astăzi Cutia Neagră, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

„În 2017 ne-am luat angajamentul să facem jurnalism independent și asta am făcut toți acești ani. TV8 nu este un om, este o echipă de oameni, muncitori, care a luptat cu regimul oligarhic, a realizat jurnalism independent, am realizat investigații despre personaje dubioase – Plahotniuc, Șor, Platon, care au umilit această țară.

Știu că vă este greu și sunteți dezamăgiți de noi, dar vă rugăm să ne judecați nu doar pentru acțiunile unei persoane.

Sincer, vă cerem scuze și vă rugăm să ne dați o șansă să vă demonstrăm că echipa TV8 este dedicată jurnalismului etic și independent”, a declarat Rață.

Jurnalista Natalia Morari a dezvăluit că tatăl copilului ei este Veaceslav Platon. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, aceasta spune că în ultimele săptămâni a fost șantajată de către oamenii din SIS cu aceste detalii din viața sa personală. Jurnalista se retrage din fața ecranelor pentru o perioadă nedeterminată, însă promite că va reveni la timpul potrivit cu un nou format de emisiune.

Serviciul de Informații și Securitate s-a autosesizat în legătură cu declarațiile apărute în spațiul public, cu privire la pretinsa implicare a reprezentanților instituției în acțiuni de șantaj împotriva Nataliei Morari. Asta după ce jurnalista a dezvăluit că tatăl copilului ei este Veaceslav Platon și a menționat că în ultimele săptămâni ar fi fost șantajată de către oameni din SIS cu aceste detalii din viața personală.

Omul de afaceri Veaceslav Platon a publicat, la sfârșitul lunii iulie, pe o rețea de socializare, o poză în care apare un bebeluș ce seamănă leit cu fiul Nataliei Morari. Atunci, administratorul paginii spunea că a fost publicată din eroare.

La începutul lunii mai, Natalia Morari spunea că Rem a avut un tată- donator.

 

La 12 aprilie, Natalia a devenit mămică pentru prima dată. Aceasta a născut un băiețel perfect sănătos.

Verdis Sorina

https://shok.md/

Citește și