Gala premiilor Oscar de duminică noapte a fost marcată de momentul în care Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock, după ce acesta a făcut o glumă despre soția sa. Incidentul a devenit viral imediat după încheierea evenimentului. Pe rețelele de socializare circulă mai multe meme-uri la acest subiect, care au făcut înconjurul lumii.
Internetul a luat foc după ce Will Smith l-a lovit pe Chris Rock. Mai mulți internauți s-au amuzat pe seama incidentului.
„Când gluma este atât de bună încât îți mută fața”, este descrierea care apare pe Instagram la unul dintre meme-urile create după incidentul dintre vedetele americane.

„Will, în sfârșit putem să renunțăm la meme-ul cu Batman”.

„Salariul/ facturile”.

„Una pentru fanii Real Madrid”.
„Academia nu tolerează violenţa sub nicio formă”, a subliniat pe Twitter AMPAS (The Academy of Motion Picture Arts and Sciences) în urma ceremoniei, scrie presa străină.
Will Smith a fost desemnat cel mai bun actor în rol principal datorită evoluţiei sale din filmul „King Richard”, îl care îl interpretează pe Richard Williams, tatăl şi antrenorul jucătoarelor de tenis Venus şi Serena Williams, însă show-ul de duminică seară a fost umbrit de un moment bizar, care nu fusese planificat de producătorii transmisiunii televizate.
Will Smith a urcat pe scenă şi l-a pălmuit pe Chris Rock, după ce starul de comedie făcuse o glumă pe seama soţiei lui Will Smith, actriţa Jada Pinkett Smith, spunând că abia aşteaptă să o vadă într-o continuare a filmului „G.I. Jane” datorită tunsorii sale. Jada Pinkett Smith apare în public cu capul complet ras începând de anul trecut, după ce a anunţat că suferă de alopecie, o afecţiune care cauzează căderea părului.
După ce a câştigat premiul Oscar, Will Smith a prezentat scuze publice Academiei de film americane şi colegilor săi de breaslă nominalizaţi la categoria „cel mai bun actor”.