Miliardarul rus care și-a pierdut „99% din avere” de la începutul războiului din Ucraina

 Miliardarul rus care și-a pierdut „99% din avere” de la începutul războiului din Ucraina
0Shares

Sancțiunile dure aplicate de Uniunea Europeană și SUA împotriva Rusiei, ca urmare a invadării Ucrainei, au afectat puternic economia Rusiei, dar și averile oligarhilor ruși, scrie SHOK.md cu referire la digisport.

Leonid Fedun, patronul clubului Spartak Moscova, a anunțat că și-a pierdut 99% din avere.

Oligarhul rus, născut la Kiev, este vicepreședintele companiei petroliere Lukoil, care a raportat o scădere semnificativă de capital.

Statele Unite şi Marea Britanie au impus sancţiuni asupra exporturilor ruseşti de energie, după invadarea Ucrainei în 24 februarie, iar UE a impus măsuri dure contra Moscovei, inclusiv îngheţarea activelor Băncii Centrale a Rusiei.

Potrivit Forbes, averea lui Leonid Fedun era cotată la 6,7 miliarde de dolari înainte de războiul din Ucraina.

Conform presei ruse, Leonid Fedun este un opozant al președintelui Vladimir Putin și a cerut în repetate rânduri încetarea războiului din Ucraina.

Pe fondul acestei situații, Leonid Fedun ar putea fi nevoit să vândă clubul Spartak Moscova, pe care îl patronează din 2004.

Fedun a spus că situația lui este dificilă el a pierdut 99 la sută din avere. Sunt banii lui privați, îl doare buzunarul. „Spartak Moscova și Krasnodar au probleme financiare mari. E greu pentru toate echipele din țară”, a spus Vladimir Afanasiev, membru în comitetul executiv al Federației Ruse de Fotbal.

Spartak Moscova ocupă locul 9 în campionatul Rusiei, după 22 de etape. Este clubul care are cele mai multe trofee de campioană a Rusiei, zece.

Spartak Moscova a fost exclusă de UEFA din Europa League, deși era calificată în optimile de finală. Decizia a fost luată ca urmare a invaziei ruse în Ucraina.

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/