Nadia Comăneci, prima gimnastă care a primit 10 la un concurs internațional, împlinește 60 de ani

 Nadia Comăneci, prima gimnastă care a primit 10 la un concurs internațional, împlinește 60 de ani

Prima gimnastă din lume care a primit nota zece la un concurs internaţional, Nadia Comăneci, împlinește astăzi, 12 noiembrie, 60 de ani, scrie SHOK.md cu referire la digi24.

Nadia Comăneci s-a născut la 12 noiembrie 1961 în oraşul Oneşti, judeţul Bacău.

În palmaresul său strălucesc cinci medalii olimpice de aur, două de aur la Campionatele Mondiale (CM) şi nouă de aur la Campionatele Europene (CE). Numărul total al medaliilor câştigate de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice, CM şi CE se ridică la 25, din care, 16 de aur. Este considerată una dintre cele mai bune sportive din secolul trecut şi printre cele mai mari gimnaste ale lumii.

Nadia a făcut cunoştinţă cu gimnastica la vârsta de cinci ani, în timpul grădiniţei, potrivit ”Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România” (Volumul II, Bucureşti, 2002). A fost selecţionată de antrenorul Marcel Duncan şi legitimată la AS „Flacăra” Oneşti. De la vârsta de şapte ani, în oraşul său natal, în cadrul celei dintâi instituţii şcolare cu program de gimnastică din ţara noastră (unde va funcţiona şi Centrul naţional de gimnastică, unitate care îi va purta numele), s-a pregătit, mai întâi, sub îndrumarea antrenorilor Martha Karoly şi Valeriu Munteanu. Din 1971, a fost antrenată de soţii Bela şi Martha Karoly. După 1977, în anumite perioade, s-a pregătit la Bucureşti, cu antrenorii Iosif Hidi, Gheorghe Condovici, Atanasia Albu (septembrie 1977-august 1988), Gheorghe Gorgoi, Anca Grigoraş (aprilie 1980-august 1981).

La vârsta de 11 ani, câştigă primul său titlu de campioană naţională absolută, iar la 11 ani şi jumătate concurează la categoria „maestre”, unde ocupă locul al treilea. La Campionatele Internaţionale de Gimnastică ale României, din 1973, cucereşte cinci medalii de aur.

În 1974, obţine primul mare succes peste hotare, câştigând locul I la individual compus, în cadrul Concursului „Prietenia” de la Gera (Republica Democrată Germană). La Campionatul European din 1975, de la Skien (Norvegia), la vârsta de numai 14 ani, are o prestaţie excelentă, cucerind patru medalii de aur – la individual compus, sărituri, paralele şi la bârnă, precum şi medalia de argint la sol. În 1975, participă la Turneul Campioanelor de la Londra unde cucereşte trofeul competiţiei.

Este supranumită „Zâna de la Montreal”, după ce, în 1976, a obţinut titlul olimpic absolut, cucerind trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), una de bronz (sol) şi argint cu echipa, la Jocurile Olimpice din oraşul canadian. Este prima gimnastă din istorie căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (de şapte ori).

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și