Anastasia Fotachi, dezvăluiri înainte de nunta cu Gabriel Stati: Despre despărțiri, gelozie și „a cui a fost vina”

 Anastasia Fotachi, dezvăluiri înainte de nunta cu Gabriel Stati: Despre despărțiri, gelozie  și „a cui a fost vina”
0Shares

Modela Anastasia Fotachi, logodită cu milionarul în euro Gabriel Stati, a dezvăluit că pe parcursul celor trei ani și jumătate de relație, s-a despărțit de iubitul său, de două ori, scrie SHOK.md. Despre motivele separărilor, gelozie și lecțiile învățate, influencera a povestit într-un interviu cu Dorin Galben.

„Când vine de la muncă nervos, mă strădui să nu-l sufoc cu multe întrebări. Am înțeles și am învățat că un bărbat nu trebuie să fie sufocat de femeie, trebuie să îi lași spațiu. Am învățat datorită lui Gabriel, pentru că la început nu eram așa, Eu sunt fecioară și am așa un caracter mai… încercam cumva să ăi cntrolez fiecare pas. Și am înțeles că asta mai mult o să îl distanțeze de mine și asta mi-a fost ca o învățătură, pentru că au fost momente când am fost pe calea despărțirii”, a relatat modela.

Anastasia Fotachi recunoaște că în cei trei ani și jumătate de relație, din cauza geloziei au fost momente când s-au despărțit, pentru o perioadă: „Ne-am despărțit de 2 ori. Eu nu fac publice toate aceste momente, cred că e ceva personal, ceea ce ține de noi și nu îmi place ca toată lumea să stea să discute, pentru că azi noi ne despărțim, mâine ne împăcăm și nu cred că e ceva care ar trebui să știe toată lumea. Ar trebui să știm doar noi”.

„Da, au fost despărțiri mai îndelungate, dar nu au fost cu scandaluri, a fost foarte calm, am zis că dacă nu se primește, mai bine să nu ne… Au fost chestii banale, mai mult a fost vina mea, pentru că eu mereu reacționam. Eu iau totul la suflet și reacționez la tot, așa eram. Acum deja chiar am învățat, în ceea ce ține de asta, eu învăț să îl ascult, să cedez, să am încredere, asta e cel mai important. Altfel o relație sănătoasă nu se creează”, a dezvăluit Anastasia.

Întrebată dacă Gabriel Stați i-a dat motive de gelozie, Anastasia a răspuns: „Eu nu sunt geloasă de felul meu, dar dacă îmi dai motiv, sunt. Gabriel încerca cumva să mă anine și eu reacționam, ca o fetiță. Doar nu am fost în multe relații și nu prea știu cum să mă comport. Uneori e glumă, dar alteori deja aceste chestii te enervează”.

Influencera a spus că nu știe dacă iubitul său este gelos: „Nu i-am dat motive și nu pot să știu. Nu mă întâlnesc cu băieți, nu prea am prieteni băieți, el știe persoanele cu care eu comunic, prietenesc. Niciodată nu mi-a zis cu aia nu te vedea, niciodată nu mi-a pus restricții la nimic. Eu singură hotărăsc, mă strădui să nu fac ceva care i-ar pune semne de întrebare față de mine, cumva să îi apară dubii”.

„Ca să funcționeze o relație, femeia trebuie să cedeze atunci când ea cumva a greșit”, a concluzionat Anastasia Fotachi.

Milionarul Gabriel Stati și modela Anastasia Fotachi s-au logodit acum două luni. Cei doi urmează să se căsătorească la toamnă. „Mi-am ales și rochiile”, a dezvăluit influencera.

La scurt timp după ce a fost făcută publică noutatea, s-a aflat locul și data nunții lui Gabriel Stati cu Anastasia Fotachi. Cuplul a fost dat de gol chiar de prietenele modelei, care au publicat pe rețele invitațiile la eveniment.

0Shares

Lilia Strîmbanu

https://shok.md/