Noi detalii pe dispariția tinerei însărcinate din Orhei: Șoferul Fordului, în care a urcat Ana, spune că ea a coborât peste 1km

Șoferul automobilului în care a urcat tânăra dată dispărută la Orhei, ar fi declarat polițiștilor că fata ar fi coborât la marginea drumului imediat după ce și-a dat seama că a urcat într-o mașină străină, iar el și-a continuat drumul. Cel puțin despre asta scrie Primul în Moldova, scrie UNIMEDIA.
Totodată, suspectul refuză să conlucreze cu ancheta, a menționat poliția. Între timp, căutările tinerei continuă. Astăzi, oamenii legii au intervenit cu drone și câini de căutare, iar angajații IGSU au efectuat verificări pe râul Răut.
Potrivit surselor, bărbatul ar fi fost ridicat de acasă, din localitatea Chișcărenii Noi, raionul Telenești, in jurul orei două dimineața. În curtea lui a fost găsită și mașina în care a urcat tânăra, vehiculul fiind ridicat și trimis la expertiză. Bănuitul refuză să conlucreze cu ancheta.
De asemenea, Ion Mocanu, iubitul Anei, a declarat că „pe camere la poliție a văzut mașina”. „Ea vrea să urce în urmă, dar i-o fi zis ceva șoferul și ea a urcat în față. A mers un kilometru-doi înainte, a oprit într-o parcare, a stat vreo 6-7 minute, după care s-a întors înapoi spre Slobodca, la ieșirea din oraș”, a spus tânărul.
Ieri, oamenii legii au anunțat că, șoferul mașinii în care a urcat tânăra dispărută din Orhei a fost reținut. Potrivit poliției, fata este de negăsit în continuare, iar bărbatul nu colaborează cu ancheta.
Ion Mocanu, iubitul Anei, tânăra de 19 ani din Orhei, dispărută de cinci zile, după ce a urcat într-o mașină la o stație de așteptare din oraș, a făcut primele declarații pentru Canal 5 despre ce a discutat cu fata, înainte ca aceasta să dispară. Mai mult, tânărul a arătat ultimul mesaj al Anei în care aceasta spune că a urcat într-o mașină, după ce Ion ia scris că vine un amic de al său să o ia și să o ducă la cămin.
Momentul în care Ana-Maria Guja urcă într-un automobil a fost surprins de camerele de supraveghere.
Ana-Maria Guja, tânăra de 19 ani, dispărută fără urmă din Orhei, este însărcinată în a 6-a lună. Despre aceasta a declarat o rudă a acesteia într-un mesaj pe rețele. Fata este de negăsit, după ce în seara zilei de 12 aprilie, aceasta ar fi urcat într-un automobil de ocazie și ar fi plecat într-o direcție necunoscută.
Tânără de 19 ani, dintr-o localitate din Orhei, a dispărut fără urmă, după ce a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din oraș la data de 12 aprilie, ora 21:00, și a plecat într-o direcție necunoscută. Astfel, Poliția solicită ajutorul cetățenilor pentru a o găsi.