O adolescentă din Bălți, lovită de un Mercedes în timp ce filma un video pentru TikTok

 O adolescentă din Bălți, lovită de un Mercedes în timp ce filma un video pentru TikTok

O adolescentă din Bălți, în vârstă de 17 ani, s-a ales cu fractură la picior în timp ce încerca, împreună cu prietenii săi, să filmeze un video pentru aplicația TikTok, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

Potrivit poliției, la 17 aprilie curent, în jurul orei 18:00, patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani încercau să filmeze un video pentru aplicația TikTok, pe traseul din fața unui centru comercial din municipiul Bălți.
La un moment dat, un automobil de marca Mercedes, în care se aflau alți doi tineri de 18 ani, au tamponat adolescenta de 17 ani care se filma în timp ce se afla pe trecerea de pietoni. Șoferul și-a explicat gestul prin faptul că, și-a dorit să nimerească în secvența video.


În consecință minora s-a ales cu fractură la picior, adresându-se mai târziu după ajutor medical la spitalul de urgență din Bălți.


Poliția a fost sesizată de medici, care au anunțat despre cele întâmplate, fiindcă tinerii implicați nu au solicitat intervenția polițiștilor, motivând ca s-au împăcat pe loc.


Pe acest caz, a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar șoferul automobilului riscă să fie sancționat pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei ce a cauzat din imprudenţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.Conform legii penale, persoana vinovată, riscă amendă de până la 32 500 lei sau închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.


Gritco Adriana

Gritco Adriana

https://shok.md/

Citește și