„O deranjează pe regina Facebook-ului, Maia Sandu”. Dodon, despre cererea procurorilor de a-i interzice să discute cu presa

 „O deranjează pe regina Facebook-ului, Maia Sandu”. Dodon, despre cererea procurorilor de a-i interzice să discute cu presa
0Shares
Fostul șef de stat, Igor Dodon, susține că nu a văzut probe suficiente care ar argumenta prelungirea arestului la domiciliu. Potrivit lui, procurorii au cerut de a-i interzice să discute cu presa. Acesta susține că „i-au deranjat interviurile pe care le-am dat în ultimele săptămâni”. „Eu înțeleg că îi deranjează pe cei din conducerea țării, o deranjează pe regina Facebookului, Maia Sandu, dar eu o să vorbesc și o să critic în continuare”, a spus acesta, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEIA.

„Nu am văzut nimic suplimentar care ar argumenta necesitatea prelungirii arestului la domiciliu cu atât mai multe nu sunt argumente pentru a interzice discuția cu presa. I-au deranjat interviurile pe care le-am dat în ultimele săptămâni, asta a fost deranjul pentru că imediat după acele interviuri ei au început a cere interzicerea de a discuta cu dumneavoastră, dar ei nu înțeleg un lucru, vorba moldovenilor „fructul interzis este mai dulce”. Dacă o să-mi interzică eu în orice caz o să discut cu voi.

Nu are nicio logică încercarea de a-mi interzice să discut cu presa. Eu înțeleg că îi deranjează pe cei din conducerea țării, o deranjează pe regina Facebookului, Maia Sandu. Merge prin teritoriu și primește critici și probabil asta o deranjează că Dodon vorbește, dar eu o să vorbesc, o să critic în continuare. Dragi cetățeni, puteți miza pe faptul că eu în continuare o să fiu cu voi, indiferent de încercările de a îmi închide gura”, a declarat Dodon.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a fost și astăzi la Judecătoria Ciocana. Magistrații au examinat demersul procurorilor privind prelungirea arestului la domiciliu, după ce ședința de ieri a fost amânată. Astfel, decizia judecătorilor va fi anunțată mâine la ora 9:00.

Amintim că, ședința de ieri de la Judecătoria Ciocana la care urma să fie examinat demersul procurorilor privind prelungirea mandatului de arest pe numele lui Igor Dodon a fost amânată pentru ziua de astăzi. Igor Dodon spune că procurorii vor să-i interzică să discute cu presa.

Ex-președintele Republicii Moldova a vorbit, în cadrul interviului, despre situația din țară, despre criza gazelor, aderarea la UE, regiunea transnistreană, despre dosarul pe numele său, precum și despre alte subiecte.

Fostul șef de stat a declarat și acum câteva zile că ar fi interceptat zi și noapte, prin intermediul brățării de la picior și a dispozitivului pe care este obligat să îl poarte. Pe de altă parte, judecătorii nu au acceptat solicitarea procurorilor de a-i interzice să facă declarații publice și să comunice cu presa, așa cum a fost în cazul Procurorului General Suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Igor Dodon a fost reținut pe 24 mai 2022, de ziua Maiei Sandu, pentru 72 de ore, pe 4 dosare penale, printre care trădare de patrie, corupție sau îmbogățire ilegală.

Pe 26 mai, judecătorii l-au plasat în arest la domiciliu pe Igor Dodon pentru 30 de zile, deși procurorii au cerut menținerea fostului președinte după gratii. Comnatul lui Dodon, bănuit în dosarul de îmbogățire ilicită, drept complice, a fost trimis pentru o lună în Penitenciarul 13.

Igor Dodon a respins toate acuzațiile care i s-au adus și a declarat că poate proba fiecare sumă de bani care a fost ridicată de procurori din casa sa, acestea fiind legal acumulate din salariu.

Procurorii în comun cu CNA și SIS au descins pe 24 mai, de ziua Maiei Sandu, cu percheziții la domiciliul fostului șef de stat, Igor Dodon, fiind suspectat pe mai multe capete de acuzare.

„Un show de doi bani cu învinuiri grave și neprobate. Atunci când o guvernare nu e în stare să conducă țara, luptă cu opoziția, un cadou de ziua Maiei Sandu”, a comentat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.

Kremlinul s-a arătat îngrijorat de situația ce-l vizează pe fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, care este „un susținător al relațiilor de prietenie cu Rusia”.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a anunțat cu o săptămână înainte de reținere că ar putea fi arestat. „O nouă majorare de prețuri, ce fac ei? Își amintesc că a fost ceva în 2019, toți deja au înțeles că nimic nu a fost, și încearcă să facă un nou serial. Acuș va începe serialul Dodon la Procuratură”, a declarat președintele de onoare al PSRM.

La 31 mai, Curtea de Apel a menținut decizia primei instanțe, prin care Igor Dodon a fost plasat în arest la domiciliu. „Magistrații au lăsat aceeași decizie. Vreau să declar că mă consider nevinovat”, a declarat Dodon.

0Shares