O refugiată ucraineană a câștigat maratonul de la Ierusalim

 O refugiată ucraineană a câștigat maratonul de la Ierusalim

O refugiată ucraineană a fost prima alergătoare care a trecut vineri linia de sosire la Maratonul Ierusalimului din Israel, a declarat purtătorul de cuvânt al municipalități, scrie SHOK.md cu referire la stiripesurse.

Valentina Verzka a terminat cursa cu timpul de două ore, 45 de minute și 54 de secunde, la mai puțin de 10 minute după câștigătorul cursei masculine, potrivit declarației purtătorului de cuvânt.

„A fost un maraton foarte dificil, dar am reușit”, a declarat Verzka pentru Reuters, în timp ce o persoană aflată în apropiere îi înfășura steagurile ucrainean și israelian peste pătura termică de pe umeri.

Aproximativ 25.000 de persoane au luat parte la maraton, a precizat purtătorul de cuvânt. Cursa trece prin partea de est a orașului.

Verzka a cerut să participe după ce a fugit din Ucraina în Polonia împreună cu fiica sa, lăsându-și soțul în urmă pentru a lupta, a declarat Ze’ev Yanay, șeful unei companii care se ocupă de relațiile publice ale evenimentului. Ea va zbura înapoi în Polonia sâmbătă, a adăugat el.

„Sper ca foarte curând totul să se termine și să râdem și să zâmbim din nou”, a spus Verzka, vorbind în engleză despre invazia Rusiei.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și