Poartă ie cu mândrie: Din Japonia, până la Chișinău, zeci de persoane s-au afișat în bluzele românești pe rețelele sociale

 Poartă ie cu mândrie: Din Japonia, până la Chișinău, zeci de persoane s-au afișat în bluzele românești pe rețelele sociale
0Shares

Ziua Internațională a iei este marcată astăzi. Mai multe reprezentanți ai ambasadelor RM, politicieni și angajați ai unor instituții și-au scos iile din cufăr și s-au afișat pe rețele de socializare. Din Japonia sau Marea Britanie, au îndemnat conaționalii să îmbrace astăzi bluza românească și să o poarte cu mândrie, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

„Un popor care îşi aminteşte e un popor care are viitor! 24 iunie Ziua internațională a Iei! 27 iunie Ziua Națională a portului popular!!!”, a scris directorul Palatului Național, Andrei Locoman, într-o postare pe facebook.

„Anual la data de 24 iunie este marcată Ziua universală a iei. Cămașa tradițională de sărbătoare purtată de femei este considerată cea mai importantă piesă a costumului popular care reprezintă o marcă a identității naționale. Ia ne identifică, ne reprezintă ca neam și ca popor – este istoria noastră, mândria și onoarea strămoșilor care au trăit pe aceste meleaguri. Să purtăm cu demnitate cămașa tradițională și să ne mândrim de originile noastre”, a scris Dodon, într-o postare pe telegram.

Și reprezentanții ambasadei RM în Japonia au marcat Ziua Universală a Iei.„Echipa ambasadei Republicii Moldova la Tokio contribuie la promovarea culturii naționale peste hotarele țării noastre, inclusiv a unuia din cele mai reprezentative elemente ale sale, cămașa tradițională/cămașa cu alțiță/ia”, au scris aceștia.

Inițiativa a fost susținută și de Ambasada RM în Marea Britanie.

„Îmbracă o ie, alătură-te Ambasadei și poart-o cu mândrie!”, spun reprezentanții ambasadei.

Ambasada RM în Italie, la fel, a invitat conaționalii să pună în valoarea portul popular.
„Purtând piesele de vestimentație ale portului nostru popular precum ia și cămașa tradițională, perpetuăm astfel tradițiile și obiceiurile noastre. Echipa Ambasadei invită conaționalii noștri din Italia și de pretutindeni să distribuie fotografii sau materiale video în care să fie pus în valoare portul nostru popular”, se arată într-un mesaj publicat de aceștia.

Bluza este purtată cu mândrie și la Vilnius.

„Pentru celebrarea Zilei Universale a Iei, la Vilnius purtăm cămașa și ie cu mândrie”, spun reprezentanții Ambasadei RM în Lituania.

Şi angajații Casei Naționale de Asigurări Sociale au scos ia din cufăr.

Și fosta membră a CSM Carolina Ciugureanu-Mihailuță s-a afișat într-o bluză românească.

„De sânziene”, a scris această într-o postare pe facebook.

0Shares