Președintele din Coreea de Sud sugerează că țara ar trebui să renunțe la carnea de câine

 Președintele din Coreea de Sud sugerează că țara ar trebui să renunțe la carnea de câine

Președintele sud-coreean Moon Jae-in a sugerat premierului că poate este momentul să interzică consumul de carne de câine – o practică tradițională în țara asiatică, însă criticată la nivel internațional, scrie SHOK.md cu referire la The Guardian.

Tot mai mulți sud-coreeni încep să dețină animale de companie, iar numărul celor care aleg să trăiasă alături de câini este în creștere. Președintele Moon este printre ei, fiind un cunoscut iubitor de câini. El are mai mulți câini la palatul prezidențial, inclusiv unul salvat după ce a ajuns președinte. Tory a devenit primul câine luat de pe stradă care a ajuns la Casa Albastră (denumirea palatului prezidențial din Coreea de Sud).

Întrebarea lui Moon către premier a venit în contextul în care acesta i-a prezentat șefului statului un plan de a îmbunătăți sistemul de îngrijire al animalelor abandonate.

Legea care protejează animalele în Coreea de Sud are ca scop principal să prevină uciderea câinilor și pisicilor, însă nu interzice consumul cărnii. Cu toate acestea, autoritățile au invocat această lege și încălcări ale regulilor de igienă pentru a interveni la fermele de câini și restaurante înaintea unor evenimente internaționale, precum Jocurile Olimpice de iarnă din 2018, care au avut loc la Pyeongchang.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și