Proaspătul însurat, Edward Sanda și-a ieșit din fire: „Da! Se poate și în adidași!”

 Proaspătul însurat, Edward Sanda și-a ieșit din fire: „Da! Se poate și în adidași!”
0Shares

Luna de miere a tinerilor Edward Sanda și Cleopatra Stratan pare să fie umbrită de comentariile unor internauți, care au criticat stilul vestimentar ales de cuplu pentru cununie, dar și lipsa nașilor, scrie SHOK.md.

Interpretul s-a arătat deranjat de unele comentarii răutăcioase ale fanilor săi și le-a transmis și un mesaj.

Edward Sanda a răbufnit, pe Instagram, după ce mai mulți internauți au apreciat negativ felul în care a ales să fie îmbrăcat el și tânăra sa soție, Cleopatra, în cadrul ceremoniei religioase, dar și lipsa nașilor.

Artistul a transmis un mesaj prin care subliniază faptul că a fost alegerea lor să nu țină cont de tradiții.

„Da! Se poate și fără nași! Da! Se poate și în adidași în loc de pantofi! Da! Se poate să fie și mai simplu! Da! Se poate să fie așa cum vrei tu și nu cum vor alții! Renunțați, vă rog, la preconcepții învechite, care nu mai fac parte din secolul ăsta! Se poate să iubești. Să te căsătorești și să trăiești fericit și dacă nu faci 100000 de tradiții și obiceiuri că „așa se face”. E alegerea noastră să nu ținem cont de ceea ce au ținut alții!”, a scris artistul.

Tineri miri Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au cununat la Catedrala Sf.Teodora de la Sihla, din Chișinău. Ei au optat pentru haine mai comode. Cleopatra a purtat o rochie albă și o pereche de balerini, asemănători pantofilor de dans cu talpa plată. Mirele a avut un costum bleumarin, tricou alb, iar în picioare – pantofi sport. Interpreții trăiesc o istorie de dragoste frumoasă. Ei au făcut nunta pe 14 august, într-o locație romantică, pe malul lacului Snagov.

 

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/