Procurorii vor să-și afle „eroii”: Petrecerea cu ostatici, verificată de PG, pentru a afla dacă printre petrecăreți erau și angajații instituției

Procurorii s-au autosesizat după ce în presă au apărut informații despre posibila participare a unor procurori la o petrece din capitală, care a avut loc contrar măsurilor impuse de către Comisia Națională Excepțională pentru Sănătate Publică, privind restricțiile de prevenire a răspândirii virusului Covid-19. Prin urmare, instituția anunță că materialele jurnalistice pe acest caz, au fost transmise conform competenței funcționale, Inspecției procurorilor din subordinea Procuraturii Generale pentru a verifica eventualitatea implicării unor angajați ai Procuraturii în cadrul acestui incident, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.
„Despre măsurile întreprinse și soluția dispusă de Inspecția procurorilor vom informa opinia publică la momentul luării deciziei pe acest caz.
Mai mult ca atât, ținem să precizăm că, toate circumstanțele cazului sesizat în mass-media sunt investigate de către poliție conform competenței, în colaborare și cu suportul instituției Procuraturii.
Totodată, informăm opinia publică că, toate cazurile pretinse a fi ilegale vor fi supuse investigațiilor, cu respectarea principiului egalității persoanelor, indiferent dacă subiecții ce urmează a fi investigați sunt angajați ai Procuraturii.
În acest context, reiterăm că, Procuratura tratează toate persoanele în mod egal, cu respectarea demnității umane și a tuturor drepturilor ce rezultă din confidențialitatea investigațiilor, prezumției de nevinovăție și a datelor cu caracter personal”, se arată în reacția oficială a PG.
O petrecere din capitală, din acest weekend, la care au participat mai multe persoane, printre care și judecători și procurori, a luat o întorsătură neașteptată, după ce polițiștii au venit cu verificări. Administrația clubului de noapte s-ar fi baricadat în interior, iar mai mulți petrecăreți, care au rămas blocați în local, ar fi început să se sufoce, scrie deschide.md.
Ieri, șeful IGP, Iurie Podarilov, a confirmat informațiile despre petrecerea organizată în clubul de noapte, unde mai multe persoane au fost ținute forțat în interior. Totuși, nu a putut confirma dacă printre petrecăreți au fost procurori, judecători sau ofițeri CNA. „După 3 ore de negocieri cu administrația localului, au acceptat să elibereze peste 100 de persoane. Clienții au fost identificați, dacă nu trebuiau să se afle în izolare. Pentru poliție toți sunt egali în fața legii”, a spus acesta.
Tot ieri, deputatul PAS Radu Marian a comentat acest caz.