Protest pe covorul roșu la Cannes: O femeie a apărut dezbrăcată în semn de protest, față de violurile comise de soldații ruși în Ucraina

 Protest pe covorul roșu la Cannes: O femeie a apărut dezbrăcată în semn de protest, față de violurile comise de soldații ruși în Ucraina

O femeie a apărut, vineri, dezbrăcată pe covorul roșu de la Festivalul de Film de la Cannes, în semn de protest față de agresiunile sexuale la care sunt supuse mai multe femei în războiul din Ucraina. Cu trupul pictat în culorile drapelului ucrainean și cu mesajul „Nu ne mai violați”, tânăra a fost scoasă imediat de agenții de pază, scrie SHOK.md cu referire la libertatea.

Manifestanta a purtat doar lenjerie pătată cu vopsea roșie și a scandat, în timp ce vedetele din lumea filmului pozau pe covorul roșu. Gestul ei a fost oprit imediat de agenții de securitate, care au învelit-o într-un sacou și au scos-o de pe covorul roșu.

Femeia care a protestat vineri la Festivalul de Film de la Cannes.

Protest pe covorul roșu la Cannes. O femeie a manifestat față de violurile comise de soldații ruși în Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat recent că în aprilie anchetatorii au primit rapoarte despre „sute de cazuri de viol” în zonele ocupate anterior de trupele ruse, inclusiv agresiuni sexuale asupra minorilor. Marți, la ceremonia de deschidere de la Cannes, președintele Zelensky, un fost actor, a ținut un discurs, denunţând războiul Rusiei în Ucraina şi îndemnat lumea cinematografiei să nu tacă.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și