„Războiul scoate demonii din oameni”: Mesajul, lăsat de Irina Rimes: Iubirea și bunătatea vor salva lumea

 „Războiul scoate demonii din oameni”: Mesajul, lăsat de Irina Rimes: Iubirea și bunătatea vor salva lumea
0Shares

Irina Rimes  a venit cu un mesaj de pace, în contextul războiului din Ucraina care durează deja mai mult de o lună. Artista susține că „vor trebui să treacă generații să spele ura, propaganda și restul deșeurilor pe care le lasă în urmă fiecare tanc care înaintează”. Totodată, artista a îndemnat oamenii să fie cât mai iubitori și buni, pentru că doar așa vor „salva lumea”.

Irina Rimes a declarat că s-a panicat foarte tare, în primele zile de război, iar acum încearcă să se adaptează la noua realitate.

„Mi-a luat ceva să-mi revin. Mi-am sunat parinții, fratele, rudele. N-o sa dau detalii pentru ca sunt prea intime, dar războiul ne-a afectat pe mai multe paliere.

Acum sunt în Paris și oamenii mă întreabă – „Cum e la voi? România ce zice? Ah, dar familia ta e în Moldova, nu? Voi aveți Transnistria! Da’tu n-aveai rude în Rusia?! Ei ce zic?”

Zilele trecute am asistat la o discuție la telefon în care soția primea vestea că soțul ei este rănit și că nu știu în ce spital se afla. În secundă doi am avut cel mai laș și egoist gând: „ce bine că nu sunt în locul ei…”

Războiul scoate demonii din oameni. Nu sunt nici pe departe utopistă, dar prea mult s-a muncit să se ajungă la pacea pe care o trăiam la începutul lui februarie 2022. Vor trebui să treacă generații să spele ura, propaganda și restul deșeurilor pe care le lasă în urmă fiecare tanc care înaintează. Ura și propaganda există de mulți ani, istoria o știm, dar n-au fost niciodată atât de periculoasă ca acum.

Interpreta a mai adăugat:  Eu cred că iubirea și bunătatea vor salva lumea. Am văzut oameni făcând posibil din imposibil. Fiecare fapta, gând, intenție rea trebuie să fie compensată de 10 ori. Pentru fiecare om rău de pe planetă trebuie sa fie cel puțin unul bun în aceeași măsura. Ajutorul este ceva ce se învață, e ceva care se poate răspândi la fel cum se răspândește o cultura. Bunătatea este transmisibilă. Un om necăjit care a fost ajutat într-un moment greu al vieții lui, cel mai probabil, va face la fel pentru altcineva. Și cine crede invers, înseamnă ca n-a dat destule șanse omenirii sau pur și simplu nu vrea sa deschidă ochii.

Au fost  artiști care au schimbat lumea, visând copilăresc la pace, la iubirea necondiționată, bunăstarea și fericirea tuturor oamenilor indiferent de religie, rasă sau naționalitate.

Pentru toți copiii și adolescenții care mă urmăresc, pentru toți oamenii care nu mai cred în asta: fiți buni, fiți înțelegători, iubiți oamenii, iubiți natura. Este singurul sentiment din care se poate naște pacea. Faceți bine din iubire, nu din interes. Iubiți necondiționat, nu din interes. Ajutați cât de mult puteți, niciun efort nu este în zadar. Se vor întoarce sub o forma sau alta în societate, respectiv înapoi la tine. Asta e lecția pe care am învățat-o in aceste 4 săptămâni. Suna copilăresc, dar e mai real decât realitatea în care trăim azi. Închid robinetul de cinism și să visez mai mult pentru ca doar așa voi putea schimba lumea, aici, pe metrul meu pătrat, pe unde mă învârt. Doar așa va supraviețui iubirea, un copil plăpând care abia începe sa meargă și să vorbească, și parcă nu e mai mult decât un boț de om care n-are nicio putere în fața tancurilor și a rachetelor, dar când îți zâmbește în colțul gurii și îți întinde mâna, totul in jur amuțește, nu exista nimic mai important”.

Artista a lăsat și un mesaj pentru cei care vor să ajute refugiații: „Îmi puteți da mesaje în PM și eu redirecționez către voluntari sau găsesc cazuri  de refugiați care au nevoie de un anumit tip de ajutor. În general este nevoie de bani pentru bilete de avion/tren, cazare short-term și long-term, cuști pentru animăluțe si transport aeroport-cazare”.

0Shares