Rețeta relațiilor bune între oameni: Sfaturi de la Olga Manciu

 Rețeta relațiilor bune între oameni: Sfaturi de la Olga Manciu

Soția interpretului Alex Manciu, Olga Manciu vine cu un câteva sfaturi pentru urmăritorii săi, despre cum construiești relațiile cu oamenii, scrie SHOK.md.

„Încep cu o mențiune importantă: EU NU SUNT PERFECTĂ în acest sens, doar mă împart cu ceea ce cred eu că în viața mea lucrează cel mai bine. 😉

Întotdeauna am fost un om comunicabil. Foarte deschisă, de multe ori chiar exagerat de deschisă ceea ce nu a fost înțeles de multă lume. Evident că am fost trădată, uitată, rănită, folosită de cei pe care îi iubeam și respectam. Am greșit și EU de nenumărate ori prin abordare, acțiuni sau/și cuvinte, dar anume aceste greșeli m-au învățat cel mai mult cum să-mi construiesc și pe ce se bazează relațiile mele cu cei din jur.

1.Comportă-te cu oamenii așa, cum ai vrea oamenii să se comporte cu tine – cred că cel mai important punct. Dacă omul e rece și distant, eu nu mai încerc să mă apropii de el. Și respectiv eu dau ceea, ce vreau să primesc înapoi. Nu poți aștepta ceva frumos și de lungă durată, dacă nu ai oferit ce ai mai bun din start.
2. Așteptările pe care le ai de la cineva – SUNT DOAR AȘTEPTĂRILE tale. Nimeni nu e vinovat că tu te-ai gândit că o persoană e într-un fel, iar ea nu era deloc așa. Eu am tăiat noțiunea de AȘTEPTĂRI față de tot. Asta mă ajută la maxim să evit dezamăgirile. La rândul meu, fac tot posibilul să nu creez anumite așteptări oamenilor din jur. Mai bine fac și după zic, decât invers.
3. Comunicarea este cheia succesului. Aleg să vorbesc dacă simt că ceva nu e clar sau dacă observ că omul evită comunicarea cu mine. Deși, aici este un detaliu – dacă eu am făcut mulți pași către om, i-am arătat că am nevoie de el dar în schimb nu am primit nimic…MĂ RETRAG și eu. Nu pot aștepta veșnic până cel de vis-a-vis va face pași înspre mine. Eu știu să dau șanse, să iert și să uit, dar totul are limită. Respectiv, comunic maxim posibil ca să evit conflictele sau neînțelegerile. Și da, decât să mă ascund prin colțuri bârfind pe cineva, mai bine îi spun în față.
4. NICIODATĂ nu îmi creez o părere despre cineva, doar din ceea ce spun alții. Aleg să cunosc omul personal și să îmi construiesc o părere bazată pe propriile sentimente. Din păcate mulți fac această greșeală, doar că dați dovadă de lipsa “coloanei vertebrale. Dacă făceam și eu așa, VĂ JUR, nici macar cu mine însămi nu trebuia să fiu în relații bune. Prea multe căcaturi s-au spus și inventat despre mine, și dacă ași putea face o concluzie din ceea ce am auzit, atunci la sigur așa om CA MINE nu avea ce căuta în viața mea  Sună ca un absurd, știu…dar e cel mai bun exemplu.
Probabil voi face și partea a doua al acestei postări că am multe de spus dar spațiul din păcate e limitat”, a scris Olga Manciu.

 

 

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și