S-a stins din viață jurnalistul Oreste Melnic. Și-a dedicat peste 40 de ani muncii

 S-a stins din viață jurnalistul Oreste Melnic. Și-a dedicat peste 40 de ani muncii

Consiliul de Administrare a Asociației „Parlamentul-90” anunță trecerea din viață a jurnalistului Oreste Melnic, cel care și-a dedicat peste 40 de ani muncii în Compania „Teleradio- Moldova” și care a semnat un număr impunător de reportaje, emisiuni, scenarii de documentare despre Eugen Doga, Maria Bieşu, Revoluția din decembrie 1989, Podul de Flori, Mănăstirea Putna, scrie SHOK.md cu referire la unimedia.

„Oreste Melnic a fost cu adevărat un ostaș al Mișcării de Eliberare Națională, un bun prieten al Asociației „Parlamentul-90”, realizând nu numai o serie de reportaje de la Marile Adunări Naționale, de la lucrările sesiunilor primului Parlament democratic al Republicii Moldova, dar și a semnat scenariul și a realizat împreună cu alți colegi unul dintre cele mai bune documentare despre deputații acelui Parlament cu ocazia aniversării de 25 de ani de la adoptarea Declarației de Independență – „27 August, ora 14:23”.

Consiliul de Administrare a Asociației „Parlamentul-90” exprimă profunde condoleanțe rudelor, apropiaților, colegilor de la televiziune. Colegii din Parlamentul Independenței îi vor păstra o îndelungată amintire.

Adio, dragă prietene și ostaș al luptei noastre comune de eliberare națională și prosperitate a Basarabiei. Dumnezeu să te odihnească în pace și să te aibă printre drepții Săi…”, arată mesajul „Parlamentul 90”.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și