Schimbare de „strategie” a prostituatelor din Rusia: Vor plata în Bitcoin, după sancţiunile economice impuse de Occident

 Schimbare de „strategie” a prostituatelor din Rusia: Vor plata în Bitcoin, după sancţiunile economice impuse de Occident

Războiul din Ucraina şi sancţiunile economice impuse Rusiei afectează viaţa ruşilor obişnuiţi în cele mai neaşteptate moduri. Efectele sancţiunilor se văd chiar şi pe piaţa serviciilor sexuale.

Potrivit Pravda Rusia, „industria” serviciilor sexuale a fost dată complet peste cap. Jurnaliştii ruşi au stat de o vorbă cu o prostituată, iar aceasta s-a plâns că un prim impediment a fost blocarea reţelelor de socializare. „După știrile despre blocarea rețelelor sociale străine, a trebuit să fac ‘instagram substitution’ și să-mi ‘transfer’ toate anunțurile pe serverele rusești”, spune femeia. De asemenea, aceasta a mai precizat că escortele de lux au ales să plece din Rusia, astfel că preţurile au sărit în aer pentru că cererea nu s-a schimbat.

Un rus trebuie să scoată acum din buzunar 40.000 de ruble, aproximativ 320 de euro, pentru a plăti serviciile unei prostituate. Pentru că situaţia economică din Rusia se deteriorează pe zi ce trece multe dintre femeile care practică „cea mai veche meserie din lume” au ales să-şi schimbe strategia. Vor acum plata în criptomonede pentru a fi sigure că nu pierd sume importante.

„Lumea este acum atât de agitată încât este mai sigur dacă îți ții banii câștigați cu greu într-un portofel cripto!”, mai spune femeia care a acceptat să stea de vorbă cu jurnaliştii de la Pravda Rusia.

Sursa: observatornews.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și