Shakira, spectaculoasă într-o rochie lungă, cu o crăpătură uriașă. Artista columbiană a fost în centrul atenției pe covorul roșu

Shakira a arătat spectaculos la Festivalul de Film de la Cannes, îmbrăcată într-o rochie lungă care prezenta o crăpătură uriașă până la coapsă. Artista columbiană a atras toate privirile în timp ce defila pe covorul roșu la premiera filmului „Elvis”, scrie SHOK.md cu referire la profm.
Cântăreața în vârstă de 45 de ani și-a făcut apariția la cea de-a 75-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes miercuri, purtând una dintre cele mai impresionante ținute. Shakira a optat pentru o rochie lungă fără bretele, complet neagră și foarte strâmtă, care s-a mulat perfect pe silueta ei de invidiat. Crăpătura până la coapsă a făcut-o pe artistă să atragă toată atenția în timp ce poza pe covorul roșul, picioarele sale lungi și tonifiate ieșind în evidență.

Shakira și-a completat look-ul cu o pereche de sandale cu toc negre și cu o pereche de mănuși în aceeași nuanță, peste care a pus un inel cu diamant. Artista și-a coafat parul într-un mod natural, lăsându-l să cadă pe umeri în câteva bucle lejere, care s-au îmbinat cu colierul strălucitor purtat la baza gâtului.
Vedeta columbiană a fost prezentă la filmul „Elvis”, care îi are în distribuție pe Austin și Tom Hanks, și care prezintă viața și cariera regretatului Elvis Presley de la copilăria sa, petrecută în Mississippi, până la ascensiunea sa ca vedetă rock and roll și star de cinema, împreună cu relația sa complexă cu managerul său.

Elvis, care a vândut peste un miliard de discuri, a primit medalia prezidențială a libertății în 2018 și a fost inclus în mai multe săli muzicale de renume. Acesta a murit la vârsta de 42 de ani, în 1977, din cauza unei aritmii cardiace provocată de o reacție toxică la codeină.
Motivul pentru care Shakira nu vrea să se căsătorească cu Pique
Cântăreaţa pop Shakira a dezvăluit într-un interviu acordat programului de televiziune american “60 minutes”, în urmă cu un an de zile, motivul pentru care nu vrea să se căsătorească cu fotbalistul Gerard Pique cu care are o relaţie de aproape zece ani.
„Căsătoria mă sperie. Nu vreau să mă vadă ca pe o soţie, ci mai degrabă ca pe o iubită. Este ca fructul interzis, prefer să-l menţin mereu atent şi să creadă că totul este posibil, depinde de comportamentul său”, a spus râzând Shakira, în faţa privirilor atente ale lui Pique, care s-a molipsit şi el de această veselie.