Sheriff va lupta în această seară pentru un loc în sferturile de finală ale Europa Conference League

 Sheriff va lupta în această seară pentru un loc în sferturile de finală ale Europa Conference League
0Shares

Campioana Sheriff va lupta în această seară, de la ora 22:00, pentru un loc în sferturile de finală ale Europa Conference League. Tiraspolenii vor juca returul contra formației Nice, Franța, pe Grand Stade de Nice. 

În tur, Nice s-a impus cu 1-0, datorită golului marcat de Ayoub Amraoui în minutul 45+3.

Partida din Franța va fi arbitrată de către belgianul Lawrence Visser (33 ani), arbitru FIFA din 2017. El va fi ajutat de asistenții Rien Vanyzere, Thibaud Nijssen, al patrulea oficial Lothar D’Hondt, arbitrul asistent video Nathan Verboomen și asistentul arbitrului video Bram Van Driessche (toți, Belgia).

Centralul Visser a mai arbitrat un meci cu participarea campioanei Moldovei. Și ce meci! Real Madrid – Sheriff, din grupele Ligii Campionilor, ediția 2021/22. Tiraspolenii s-au impus atunci cu 2-1 pe Santiago Bernabeu, datorită golurilor marcate de uzbekul Jasurbek Jakshiboev (25), luxemburghezul Sebastien Thill (89), respectiv, francezul Karim Benzema (65, din penalty).

Belgianul Visser a mai arbitrat un joc al Naționalei Moldovei, 0-1 cu Scoția, în preliminariile Campionatului Mondial 2022.

Observator de arbitri UEFA a fost delegat Drago Kos (Slovenia), observator tehnic UEFA – Dusan Fetzel (Cehia), iar delegat UEFA – Alojzije Supraha (Croația).

Sheriff evoluează pentru a 24-a oară în cupele europene și va susține astăzi al 153-lea meci. Bilanț: 46 victorii, 43 egalități, 63 înfrângeri. Golaveraj 135-157.

Este al patrulea meci al tiraspolenilor în Europa Conference League. Anterior Sheriff a eliminat Partizan Belgrad (Serbia) din play-off-ul pentru optimile de finală (0-1 la Chișinău, 3-1 la Belgrad) și a cedat cu 0-1 de la Nice, în manșa tur al optimilor de finală.

 

Sheriff a devenit prima echipă moldovenească, care a reușit performanța de a se califica în optimile de finală ale unei competiții europene. Campioana Moldovei va mai stabili astăzi un record. În premieră pentru fotbalul autohton o echipă de la noi va juca al 18-lea meci în competițiile europene pe parcursul unui sezon. Recordul precedent îi aparține la fel clubului tiraspolean (16 meciuri în ediția 2021/22).

 

În actuala campanie europeană (ediția 2022/23) Sheriff a susținut 17 meciuri: 0-0 și 1-0 cu HŠK Zrinjski, Bosnia și Herțegovina (primul tur preliminar al Ligii Campionilor), 0-0 și 1-0 cu NK Maribor, Slovenia (al doilea tur preliminar al LC), 1-2 și 1-2 cu FC Viktoria Plzen, Cehia (al treilea tur preliminar al LC), 0-0 și 0-0, 3-2 la penalty cu FC Pyunik Yerevan, Armenia (play-off-ul Ligii Europei), 3-0 și 1-0 cu Omonoia Nicosia, Cipru, 0-2 și 0-3 cu Manchester United, Anglia, 0-2 și 0-3 Real Sociedad, Spania (grupa E a UEL), 0-1 și 3-1 cu Partizan Belgrad, Serbia (play-off-ul pentru optimile de finală din Europa Conference League), 0-1 cu Nice, Franța (manșa tur a optimilor Europa Conference League).

 

Antrenorul italian Roberto Bordin nu va putea conta pe serviciile fundașului Patrick Kpozo, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.

 

Lotul formației tiraspolene pentru meciurile din Europa Conference League îl vezi AICI.

 

Olympique Gymnaste Club Nice Côte d’Azur a fost fondat pe 9 iulie 1904. Clubul francez a devenit de 4 ori campion național (1951, 1952, 1956, 1959), a cucerit 3 Cupe și o Supercupă. În actuala ediție de campionat adversarul Sheriffului se situează pe locul 7, cu 43 de puncte, după 27 de etape. În ultima etapă, jucată pe 12 martie, Nice a remizat în deplasare cu Nantes (2-2).

Începând cu anul 1956, Nice a susținut 67 de meciuri în cupele europene. Bilanț: 24 victorii, 11 remize, 32 înfrângeri. Golaveraj 94-110.

Clubul francez a început participarea în actuala campanie europeană din play-off-ul Europa Conference League, 0-1 și 2-0 în prelungiri cu Maccabi Tel-Aviv (Israel). Nice a câștigat grupa D din Europa Conference League, 1-1 și 2-2 cu FC Koln (Germania), 2-1 și 1-1 cu Partizan Belgrad (Serbia), 1-2 și 1-0 cu Slovacko (Cehia).

Căpitanul Dante nu va juca în meciul de azi, el fiind suspendat, pentru cumul de cartonașe galbene.

Lotul formației franceze îl vezi AICI.

0Shares

Melisa Ciobanu