(foto) Și-au unit talentul pentru pace! Artiști din mai multe țări își scot lucrările la licitație: Banii vor fi donați refugiaților

 (foto) Și-au unit talentul pentru pace! Artiști din mai multe țări își scot lucrările la licitație: Banii vor fi donați refugiaților
0Shares

Mai mulți artiști din Republica Moldova, România, Bulgaria, Ucraina și-au unit forțele și au pictat în numele păcii. Lucrările acestora au fost expuse ieri, în cadrul unei expoziții caritabile, cu genericul „Pictează pacea”. Vernisajul va dura 14 zile, după care tablourile vor fi scoase la licitație, iar banii vor fi donați refugiaților.

Printre pictorii care s-au mobilizat să picteze pacea, sunt: Valeria Duca, Cezara Kolesnik, Luca Alexei, Irina Lesik, Vera Doarme, Ianis  Lungu, Andrei Castravăț, Anastasia Khudyakova Krassimir Savov din Bulgaria și alți artiști fenomenali.

Expoziția va dura până la data de 13 aprilie.  Vizitatorii pot admira cele 17 lucrările, de luni până vineri, la Artcor.

Ar putea fi artă cu 2 persoane şi interior

Ar putea fi artă cu 1 persoană şi interior

Unul dintre cele mai emoționante momente din cadrul evenimentului a fost dansul unei balerine din Odessa, refugiată la Chișinău. Alexandra și fiica sa, au emoționat până la lacrimi publicul.

 

 

0Shares