Simona Halep, în semifinale la Birmingham. România are două reprezentante în penultimul act al turneului pe iarbă

 Simona Halep, în semifinale la Birmingham. România are două reprezentante în penultimul act al turneului pe iarbă
0Shares

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 pe iarbă de la Birmingham (Anglia), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari, vineri, după ce a trecut de Katie Boulter (Marea Britanie), cu 6-4, 6-1, scrie SHOK.md cu referire la  Digi24.ro

Halep (30 de ani, 20 WTA), a doua favorită, a avut nevoie de o oră şi 15 minute pentru a se impune, după un prim set echilibrat.

Simona Halep, campioană la Wimbledon în 2019, s-a calificat în premieră în semifinale la Birmingham, după primul său duel cu Boulter (25 ani, 141 WTA).

În primul set, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 4-4, cu Halep suferind foarte mult la serviciu (33,3% primul serviciu şi tot atâta la punctele cu primul serviciu). Românca a reuşit break-ul şi a încheiat setul cu 6-4.

Halep a dominat setul secund, după ce primele două ghemuri au fost strânse, câştigând cu 6-1.

Halep a încheiat meciul cu 3 aşi şi 2 duble greşeli, în timp ce Boulter a avut 5 duble greşeli. Boulter a fost mai bună la punctele câştigate cu primul serviciu, iar Halep la cele cu serviciul al doilea.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 11.000 de dolari şi 110 puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe învingătoarea dintre brazilianca Beatriz Haddad Maia şi Camila Giorgi (Italia), potrivit Agerpress.

În cealaltă semifinală, Sorana Cîrstea, a şasea favorită, o va înfrunta pe chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie numărul opt.

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/