Speră că va salva planeta. Un băiețel de 11 ani merge pe jos peste 320 de kilometri

 Speră că va salva planeta. Un băiețel de 11 ani merge pe jos peste 320 de kilometri

Un băiețel din Marea Britanie, în vârstă de 11 ani, a pornit într-o lungă călătorie prin care speră că va salva planeta. El va parcurge pe jos distanța dintre o localitate din nordul Angliei şi Londra, adică peste 320 de kilometri, în încercarea de a obţine sprijin pentru instituirea unei taxe care să vizeze emisiile de carbon, informează SHOK.md, cu referire la digi24.

Inspirat în parte din acţiunile activistei Greta Thunberg, Jude Walker, originar din Hebden Bridge, Yorkshire, parcurge un drum de 322 de kilometri, înfruntând ploaia şi îndoielile, până la Parlamentul Britanic din Westminster, centrul Londrei.

Încălzirea globală a ajuns periculos de aproape de punctul în care va scăpa de sub control, iar omenirea va avea de înfruntat în mod sigur perturbări viitoare ale climei timp de decenii, dacă nu chiar secole, este concluzia unui raport al grupului de experţi în domeniul climei ai Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) dat publicităţii zilele trecute.

Taxa pe carbon, cea mai bună soluție pentru a ține sub control încălzirea globală

Walker este de părere că o taxă pe carbon este un pas crucial pentru a încetini traiectoria curentă a umanităţii către ceea ce acesta a denumit o lume distopică.

„Ştim acum mult mai multe despre schimbările climatice şi cred că o taxă pe carbon ar fi în mod definitiv una dintre cele mai utile soluţii pentru această problemă”, a declarat Walker pentru Reuters în timp ce mergea prin Woburn Sands, un oraş situat la circa 30 de kilometri nord de Londra.

Petiție pentru salvarea planetei. De câte semnături are nevoie pentru a ajunge în Parlament

Băiatul doreşte să iniţieze o petiţie prin care să solicite instituirea unei taxe pe carbon. În prezent, aproape 57.000 de persoane au semnat-o. Dacă va strânge 100.000 de semnături, va fi luată în considerare pentru a fi dezbătută în Parlament, scrie Agerpres.

Drept răspuns la petiţie, Marea Britanie a spus că este prima mare economie care legiferează pentru obţinerea neutralităţii emisiilor de dioxid de carbon până în 2050 şi că îşi ia angajamentul pentru a se asigura că poluatorii vor continua să plătească pentru emisiile produse.

„Efectele încălzirii globale se pot constata deja”, a spus Walker. „Avem nevoie să facem schimbările acum, mai ales dacă dorim să evităm impactul devastator de mai târziu”, a mai spus el.

Băiatul, însoțit de familie și de prieteni

Băiatul parcurge o distanţă de 16 kilometri zilnic, însoţit de membri ai familiei sau de prieteni. Se preconizează că va termina călătoria sâmbătă, când va ajunge la St James’s Park.

Înaintea Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP26), care va avea loc în Scoţia, în noiembrie, Walker a făcut apel la măsuri serioase pentru a încetini fenomenul încălzirii globale.

„Va fi doar o lume distopică dacă summitul acesta nu merge conform planului”, a spus el. „Putem evita catastrofa”.

Verdis Sorina

https://shok.md/

Citește și