Supermarketurile din Turcia au montat sisteme antifurt la cafea, ciocolată sau brânzeturi

 Supermarketurile din Turcia au montat sisteme antifurt la cafea, ciocolată sau brânzeturi
0Shares

Unele alimente din Turcia au ajuns atât de scumpe, încât aproape nimeni nu și le mai poate permite. În unele supermarketuri s-au montat sisteme antifurt la rafturile cu brânzeturi, cafea, ciocolată, ulei de floarea soarelui și chiar nuci, scrie SHOK.md, cu referire la digi24.

Imaginile au fost prezentate de ziarul Sotzu și vin pe fondul devalorizării puternice a lirei turcești, scrie cotidianul elen Kathimerini.

Inflaţia a atins 48,7% în Turcia în urma reducerilor ratelor dobânzii, cel mai ridical nivel după ce partidul preşedintelui Erdogan a venit la putere acum mai bine de două decenii. Doar într-o singură lună inflația a crescut cu 17% conform datelor neoficiale.

Noile date despre inflaţie au fost anunţate la numai câteva zile după ce Erdogan l-a demis pe şeful Institutului Turc de Statistică. Astfel, inflaţia a depşit toate scenariile sumbre ale analiştilor şi a ajuns la cel mai mare nivel din aprilie 2002 până acum.

Totodată, devalorizarea lirei turcești a depășit 45-50% și, deși exporturile au crescut cu 17%, așa cum planificase Erdoğan, importurile au crescut cu 55%, fapt pe care economiștii din guvern nu l-au anticipat.

După cum relatează postul de televiziune SKAI, chiar și turcii bogați sunt puternic afectați. Pentru cetățenii de rând situația a devenit însă de nesuportat.

„O vreme va trebui să suportăm cocoașa inflației”, a recunoscut Erdoğan, care a adăugat că guvernul său va lupta împotriva ei așa cum a promis.

„Ne spune că vom avea o cocoașă a inflației și recunoaște că nu poate împiedica scumpirile. Acesta este motivul pentru care prețurile cresc… Erdogan este ca un supermarket. Ne spune una, alta. Are tot ce cauți!”, a declarat ironic Ali Babacan, președintele partidului DEVA și fostul consilier al lui Erdogan.

0Shares