Top 25 plante, care te ajută să ai grijă de sănătate

 Top 25 plante, care te ajută să ai grijă de sănătate

Schimbările de anotimp, dar nu numai, pot provoca multe probleme de sănătate, iar medicii recomandă mai multe ierburi și condimente care să întărească sistemul imunitar. Cu toate acestea, multe persoane susțin că mâncarea sănătoasă nu are același gust bun ca mâncarea procesată. Chiar și așa, Huffington Post a realizat un top al celor mai bune și sănătoase ierburi, condimente și mirodenii care te vor ajuta să ai grijă de sănătatea ta, dar care și fac mâncarea mai gustoasă, scrie SHOK.md cu referire la gandul.

Semințele de anason furnizează un gust dulce asemănător zahărului pus în prăjituri. Beneficiile aduse de anason sunt multiple. Pe lista acestora, specialiștii susțin că semințele de anason calmează durerile stomacale și ajută la tratatrea răcelii. Mai mult, datorită proprietăților similare cu estrogenul, anasonul ajută și mamele care alăptează și tratează durerile menstruale.

De asemenea, anasonul este o foarte bună sursă de calciu și fier.

Ashwagandha este o plantă cunoscută și sub numele de „cireșe de iarnă” sau ghimbir indian, de la care se pot folosi atât frunzele, cât și fructele mici. Planta este folosită în scop medicinal pentru că este faimoasă pentru efectul antistres, reglează circulația sângelui și întărirea sistemului imunitar.

Astragalus este o altă plantă folosită în medicina chineză, care tratează răceala, alergiile și strănutul.

Cunoscutul brusture nu este doar o plantă care crește pe câmpii, ci aduce multe beneficii sănătății. Pot fi folosite atât frunzele, cât și rădăcinile și semințele brusturelui. De obicei se administrizează sub formă de supliment nutrititv pentru detoxifierea corpului.

Gălbenelele sunt foarte cunoscute pentru beneficiile aduse, putând fi „consumate” sub formă de ceai sau cremă, acestea fiind bogate în antioxidanți. Ceaiul de gălbenele ajută la tratarea durerilor stomacale sau ale inflamațiilor gâtului. Crema de gălbenele este excelentă pentru piele, vindecă tăieturile, iritațiile și pielea uscată.

Coriandru, o altă plantă minune, este bogat în vitamina K, ceea ce înseamnă că îmbunătățește circulația sângelui prin diluarea cheagurilor și întărește oasele.

Scorțișoara este un condiment extrem de cunoscut, putând fi folosit și în băuturi și în preparate culinare. Este bună pentru diabetici pentru că reduce nivelul zahărului din sânge și nivelul colesterolului. De asemenea, scorțișoara este o bună sursă de fibre.

Chimionul sau chimenul este asemănător scorțișoarei din punctul de vedere al beneficiilor pentru că este foarte bun pentru diabetici. Totodată, luptă împotriva bacteriilor din corp, previne apariția ulcerului și este o sursă bună de calciu, fier și magneziu.

Păpădia, floarea galbenă pe care o putem găsi peste tot, era folosită de amerindieni pentru a ajuta ficatul, rinichii și problemele cu splina. Mai mult, ceaiul de păpădii este bun pentru digestie, având un efect diuretic.

Feniculul, o plantă specifică zonei mediteraneene, are o aromă dulceagă, asemănător anasonului. Acesta tratează problemele digestive, precum balonarea.

Ghimbirul este un condiment ușor picant și este cunoscut pentru tratarea problemelor din timpul sarcinii, artritei și durerilor musculare, de aceea este folosit ca și calmant.

Ginsengul s-a dovedit a fi foarte bun în reducerea nivelului de zahăr din sânge și în combaterea răcelii. Totodată, ginsengul este bun și pentru a reduce stresul și problemele mentale, combate depresia și este o sursă de energie.

Busuiocul reduce nivelul colesterolului, ajută la tratarea problemelor respiratorii, astmul și diabetul.

Levănțica, o plantă nu doar aromatizatoare, are un efect calmant, reduce stresul și ajută la combaterea insomniilor. Mai mult, folosită ca un condiment, ajută la reducerea balonării datorită cantității mari de antioxidanți. Sub formă de ulei, levănțica poate fi aplicată direct pe piele și calmează mâncărimile și iritațiile.

Lemnul dulce este un îndulcitor natural găsit în multe dulciuri, însă rădăcina face ca bomboanele care conțin lemn dulce să fie un tratament împotriva răcelii, astmului, dar și în reducerea grăsimii din corp.

Ciulinul de lapte poate fi găsit, de obicei, sub formă de capsulă și se administrează pentru a încetini dezvoltarea tumorilor canceroase, datorită bogăției în antioxidanți.

Menta este poate cea mai cunoscută plantă, ceaiul din această plantă fiind un bun remediu împotriva problemelor digestive, dar și ale vezicii.

Nucșoara, asemănătoare scorțișoarei, este folosită în preparea prăjiturilor. Acest condiment este o bună soluție pentru problemele stomacale, dar reprezintă și o sursă de fibre.

Oregano are un efect antibacterial și antifungic, motiv pentru care este eficient în tratarea toxiinfecțiilor alimentare.

Floarea pasiunii, descoperită în Peru în anii 1500 de exploratorii spanioli, are efecte calmante, ajută la combaterea insomniilor și anxietății.

Rozmarinul este o cunoscută plantă care poate fi cultivată în propria grădină, aceasta fiind bogată în antioxidanți, ceea ce o face un excelent tratament împotriva inflamațiilor. Mai mult, specialiștii susțin că rozmarinul stimulează producea aceticolinei, care stimulează memoria.

Șofranul este un condiment exotic care are un efect în combaterea depresiei, dar este folosit și împotriva astmului și răcelilor.

Fructele de Schizandra pot fi mâncate ca atare sau sub formă de supliment, dar și ceai. Această plantă este cunoscută pentru proprietățile anti-îmbătrânire, fiind numită și „pastila-minune” sau „elixirul tinereții”. Efectele sunt date de antioxidanți și de proprietățile antiinflamatorii. Mai mult, unii specialiști susțin că este bună în tratarea hepatitei C.

Cimbrul este o plantă comună, bogată în antioxidanți, care ajută la prevenirea cancerului, inflamațiilor, îmbătrânirii.

Curcuma, sau șofranul indian, este ingredientul principal în preparatele cu curry. Este folosit pentru a trata forme de depresie, boli ale ficatului, chiar și probleme ale pielii.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și