Top 5 metode sănătoase de a gestiona stresul

 Top 5 metode sănătoase de a gestiona stresul
0Shares

Adevărul este că stresul nu e doar ceva negativ. De fapt, face parte din instinctul nostru de supraviețuire evolutiv, o modalitate de a ne apăra împotriva unor pericole sau amenințări neașteptate. Reacția organismului nostru la stres ne ajută să fim mai vigilenți, mai atenți și mai motivați. Cheia este de a gestiona stresul eficient. Dacă nu este controlat, stresul cronic ne poate afecta mental și fizic, scrie SHOK.md cu referire la kudika.ro.

Gestionați stresul printr-o alimentație sănătoasă

Sistemul nostru imunitar are nevoie de somn, sport și alimentație bună în proporții corespunzătoare. Din păcate, stresul pe termen lung poate duce la oboseală și ne afectează negativ starea de spirit, fiind dificil să facem alegeri în favoarea unui stil de viață sănătos.

Multe persoane au tendința să mănânce prea mult din cauza stresului, apelând la alimente rapide și confortabile, dar care adeseori sunt pline de grăsimi, sare și zahăr. Iar dacă abuzați de cafea sau consumați cafeină seara pentru a vă stimula starea de spirit sau nivelul de energie, acest lucru poate avea un efect nedorit, perturbându-vă somnul.

Vă reamintesc câteva lucruri pentru o alimentație sănătoasă:

Evitați gustările fără noimă

Mâncarea de confort cu conținut caloric ridicat poate stimula eliberarea anumitor substanțe chimice în creier care ne fac să ne simțim răsplătiți, dar doar pe termen scurt. Acestea ne fac și să dorim să mâncăm în continuare și, într-un cerc vicios, consumul excesiv poate duce la creșterea în greutate, ceea ce sporește stresul psihologic. Dulciurile precum înghețata vă pot face să vă simțiți bine pe moment, dar întotdeauna urmează o cădere psihică.

Mâncați regulat și nu săriți peste mese

Când sunteți stresați, este ușor să amânați sau chiar să săriți peste mese. Drept urmare, starea de spirit și nivelurile de energie vor avea de suferit. Poate scădea glicemia, ceea ce crește nivelul de stres. Dacă vă pierdeți apetitul din cauza stresului, încercați să consumați des cantități mai mici de mâncare pe parcursul zilei.

De asemenea, momentul mesei trebuie să fie unul plăcut și separat de muncă sau alte surse de stres. Nu este indicat să mâncați la birou în timp ce lucrați sau să plătiți facturi în timpul cinei. Faceți-vă puțin timp să vă calmați și să vă relaxați în timp ce mâncați. În acest fel, veți consuma probabil mai puțin și vă veți bucura mai mult.

Gestionați stresul prin activități fizice

Indiferent dacă aveți chef sau nu, sportul este un bun relaxant. Când faceți sport, organismul eliberează endorfine care vă fac să vă simțiți bine în mod natural. Pentru anumite persoane, exercițiile mai simple, de intensitate redusă, precum yoga, Pilates sau o plimbare relaxantă în parc, sunt cel mai bun remediu împotriva stresului. Altele preferă exercițiile de intensitate ridicată, cum ar fi alergarea de viteză sau de rezistență.

Indiferent de tipul de exerciții care vă fac să vă simțiți bine și împliniți, sunt șanse mari să le puteți încerca acasă.

Nu uitați de somn

Când nu dormim suficient, organismul nostru eliberează mai mult cortizon decât de obicei. Cortizonul este un hormon al stresului, care, în exces, duce la oboseală și epuizare. Somnul ne ajută organismul să se refacă, revigorându-ne celulele. Este vital pentru întreg organismul, iar o odihnă adecvată pe timpul nopții poate ajuta la eliminarea stresului psihologic.

Împreună, alimentația, sportul și somnul promovează o mai bună stare de sănătate și, deși nu vor elimina situațiile stresante, ne pot ajuta să gestionăm mai bine nivelurile de stres și să ne îmbunătățim starea de bine în general.

 

 

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/