UE nu a reînnoit contractul cu AstraZeneca. Thierry Breton: „Vom vedea ce se întâmplă”

 UE nu a reînnoit contractul cu AstraZeneca. Thierry Breton: „Vom vedea ce se întâmplă”

Uniunea Europeană nu a reînnoit contractul pentru furnizarea vaccinurilor împotriva COVID-19 cu AstraZeneca după luna iunie. Anunțul a fost făcut de comisarul european Thierry Breton, la o zi după anunţul unui nou contract semnat de UE cu Pfizer, scrie SHOK.md, cu referire la digi24.

„Nu am reînnoit contractul (cu AstraZeneca) dincolo de luna iunie. Vom vedea, urmărim ce se întâmplă”, a declarat comisarul european pentru piaţa internă, în cadrul unei intervenţii pentru postul de radio France Inter/France Info.

După ce realizatorii au reluat subiectul pentru a afla dacă nesemnarea unui nou contract în acest moment semnifică încetarea definitivă de a mai primi vaccinuri AstraZeneca, Breton a lăsat să planeze îndoiala.

„Nu s-a făcut încă, aşteptaţi”, a spus acesta. „Am început” reînnoirile de contract cu Pfizer/BioNTech, dar „vor mai fi şi altele”, spus acesta. „Am început cu Pfizer întrucât suntem pe cale să lucrăm la a doua fază, la vaccinurile de generaţia a doua”, a precizat acesta. Este vorba despre „a crea condiţii înaintea altor” state pentru continuarea programului de vaccinare, a mai spus Breton, citat de Agerpres.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat sâmbătă că Uniunea Europeană a încheiat un nou contract cu BioNTech-Pfizer, pentru achiziţia a 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19.

„Vor urma alte contracte şi alte tehnologii de vaccinuri”, a adăugat ea.

Contractul cu laboratoarele german şi american, care colaborează pentru producţia vaccinurilor anti-COVID-19, prevede noi livrări începând din acest an şi până în 2023.

UE mizează în special pe vaccinuri de tip ARN mesager, cum sunt cele de la BioNTech/Pfizer şi de la compania americană Moderna, tehnologie considerată mai eficace împotriva variantelor „sud-africană” şi „braziliană” a noului tip de coronavirus.

Vaccinul produs de AstraZeneca, care utilizează o tehnologie mai tradiţională, s-a confruntat în schimb cu întârzieri foarte mari la livrare, ceea ce a determinat UE să introducă o acţiune în justiţie împotriva companiei suedezo-britanice. UE şi AstraZeneca urmează să fie audiate pe 26 mai de un tribunal din Bruxelles în acest dosar.

Cazuri rare de tromboze asociate cu administrarea serului AstraZeneca au dus, pe de altă parte, la o restricţionare a utilizării vaccinului în diferite ţări.

AstraZeneca a produs un vaccin ”foarte interesant” şi ”foarte bun”, a mai spus Thierry Breton.

”Are mai ales beneficiul că poate fi utilizat în condiţii logistice şi de temperatură” mai flexibile decât celelalte vaccinuri, a mai spus acesta.

Verdis Sorina

https://shok.md/

Citește și