Un bărbat din SUA, acuzat de zeci de furturi din muzee, a fost condamnat la o singură zi de închisoare

 Un bărbat din SUA, acuzat de zeci de furturi din muzee, a fost condamnat la o singură zi de închisoare

După o lungă serie de furturi din muzee, hoțul de antichități Thomas Gavin a dat o singură explicație pentru jafurile sale: îi place „să colecționeze” lucruri vechi. Gavin, acum în vârstă de 78 de ani, a fost condamnat la o zi de închisoare după ce a fost prins încercând să vândă o pușcă ce datează din timpul Războiului de Independență din SUA, scrie SHOK.md cu referire la digi24.

Când a fost interogat, el a recunoscut că a comis zeci de alte jafuri în anii 1960 și 1970 și și-a cerut scuze. Procurorii au declarat marți că „s-a făcut în sfârșit dreptate”, după 40 de ani.

În iulie, Gavin, care locuiește în Pottsville, Pennsylvania, a pledat vinovat pentru vânzarea unui obiect de patrimoniu cultural furat dintr-un muzeu.
Cumpărătorul a spus că și-a dat seama că arma a fost furată după ce a văzut-o într-o carte din 1980, scrisă de un expert în puști antice.

Gavin a recunoscut că a furat o pușcă antică, realizată de un maestru armurier în 1775, de la Muzeul Parcului de Stat Valley Forge în 1971. Pușca Christian Oerter este una dintre cele două despre care se știe că au supraviețuit, cu mecanismul original din silex pe care este scris numele producătorului, locul și data fabricării. Arma valorează circa 175.000 de dolari.

FBI l-a găsit pe Gavin după ce acesta a încercat să vândă pușca și alte obiecte furate unui comerciant de antichități, în iulie 2018.

„Furtul unui artefact dintr-un muzeu – literalmente o bucată din istoria americană – este o infracțiune federală gravă”, a spus procurorul american Jennifer Arbittier Williams într-un comunicat.

Pe lângă ziua de închisoare, Gavin a fost condamnat la trei ani de probațiune, inclusiv un an de detenție la domiciliu, precum și o amendă de 25.000 de dolari și plata unor despăgubiri 23.385 de dolari.

Când a fost interogat de FBI, în februarie 2020, Gavin a recunoscut că a furat pușca, pe lângă alte puști antice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea din mai multe muzee.

Judecătorul a spus însă însă că multe dintre furturi s-au prescris, iar în alte cazuri, obiectele furate valorează mai puțin de pragul de 5.000 de dolari necesar pentru taxele federale.

În instanță, marți, bărbatul de 78 de ani, aflat acum în scaun cu rotile, și-a cerut scuze: „Îmi pare rău pentru toate aceste probleme”, a spus el.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și