Un copil de 2 ani a căzut de la etajul doi al unui spital din Briceni: Mama l-a scăpat din mâini în timp ce se uitau la geam

 Un copil de 2 ani a căzut de la etajul doi al unui spital din Briceni: Mama l-a scăpat din mâini în timp ce se uitau la geam

Oamenii legii au stabilit că minorul a fost internat la SR Briceni, având pneumonie acută. Copilul era în spital alături de mama sa de 21 de ani, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

Potrivit poliției, cei doi, mama și copilul, aflându-se în salon, la etajul 2, se uitat pe geam, copilul stând pe pervaz.

Afara s-a auzit o mașină, iar copilul brusc s-a apropiat de fereastră, mama l-a scăpat din mâini, iar minorul a căzut jos.

În urma căderii copilul s-a ales cu zgârieturi pe corp, iar fracturi nu are.

La momentul de față minorul urmează a fi internat la spitalul municipal din Bălți, pentru a trece un control suplimentar.

Minorul provine dintr-o familie obișnuită, locuiește împreună cu mama sa și buneii în satul Tețcani, raionul Briceni.

La evidența specială la IP Briceni nu se află. Alte circumstanțe se stabilesc.

Citește și