Un curier Uber Eats din Australia a ridicat o comandă de la restaurant și a dus-o direct la poliție. Ce a urmat este incredibil

 Un curier Uber Eats din Australia a ridicat o comandă de la restaurant și a dus-o direct la poliție. Ce a urmat este incredibil
0Shares

Un traficant de droguri a dat o stea unui curier Uber Eats din Australia, după ce acesta a dus direct la poliție coletul pe care i l-a dat și în care se aflau droguri, ascunde într-un tub de pastă de dinți, scrie presa română.

Curierul Uber Eats a declarat că i s-a părut suspect pachetul încă de când i s-a spus, la ridicarea dintr-un restaurant din Sydney, că este doar o pastă de dinți, scrie Business Insider.

Pachetul s-a dovedit a conține 2 grame de metamfetamină, ascunse în tubul de pastă cu dinți.

Culmea este însă că traficantul de droguri care i-a dat coletul a rămas client activ pe Uber și chiar a sancționat curierul, dându-i o stea drept calificativ.

A fost nevoie de un adevărat scandal mediatic pentru ca Uber să revizuiască notarea și să ia apărarea curierului său, care între timp a și demisionat.

Curierul este profesoară de școală generală cu normă întreagă, dar a decis luna trecută să se alăture Uber Eats pentru a face față vieții din ce în ce mai scumpe.

În timpul celui de-al doilea schimb de pe 22 aprilie a preluat o comandă într-o pungă de plastic de la un restaurant.

Imediat i s-a părut suspect, așa că a întrebat ce conține comanda. ”Pastă de dinți”, i-a spus angajata restaurantului.

Femeia a anulat însă comanda care a costat 16 dolari australieni și a dus coletul direct la o secție de poliție. În timp ce se afla pe drum, angajata restaurantului a sunat-o și a abuzat-o verbal, după care i-a dat o recenzie de o stea pentru comandă.

Polițiștii au descoperit în colet un tub de pastă de dinți, în care se aflau 2 grame de cristale de metamfetamină.

Curierul a încercat să sune la Uber Eats pentru a raporta situația, dar nu i-a răspuns nimeni, așa că a semnalat cazul printr-un formular online.

O săptămână mai târziu, clientul traficant de droguri era încă în aplicație, cu tot cu calificatul de o stea primit, în timp ce curierul nu fusese plătit pentru livrare.

Abia după ce Uber a fost contactat de presă curierul a primit scuze, iar compania a anunțat că „au fost luate măsuri interne adecvate” împotriva clientului, plătind curierului livrarea și anulând recenzia de o stea.

Femeia a plecat însă între timp de la Uber. „Nu voi mai face asta pentru că sunt atât de dezgustată de cum m-au tratat”, a spus profesoara.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md