Un profesor din regiunea Cahul, premiat cu 2.000 de dolari pentru un proiect în domeniul Inteligenței Artificiale

 Un profesor din regiunea Cahul, premiat cu 2.000 de dolari pentru un proiect în domeniul Inteligenței Artificiale
0Shares

Un profesor din raionul Cahul a fost premiat cu 2.000 de dolari pentru un proiect în domeniul Inteligenței Artificiale. În cadrul programului de formare dedicat cadrelor didactice din regiunea de sud al „Tekwill”, scrie SHOK.md.

Dorin Sas a concurat în cadrul competiției cu 234 de profesori din 20 de țări ale lumii. Pentru a obține competențele apreciate la nivel internațional, profesorul a studiat intensiv timp de 2 luni Inteligența Artificială.

Astfel, el a reușit să creeze programe menite să faciliteze notarea obiectivă a elevilor.

„În cadrul concursului am utilizat un proiect în care, printr-o casetă de editare, introduc un text în limba engleză, apoi, prin apăsarea unui buton, îmi generează o notă finală. Astfel, am fost selectat pentru un interviu cu coordonatorii de la INTEL și, în final, am reușit să fiu finalist al competiției. Acest premiu este un impuls de a nu mă opri aici și de a-mi continua studiile”, a explicat Dorin Sas.

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/