„Universul a văzut…” Xenia Piciughin despre cum l-a cunoscut pe Sasha Lopez

După ce a aflat că a fost înșelată de fostul partener, Xenia Piciughin a „fugit”, în România, acolo unde l-a întâlnit pe dj-ul Sasha Lopez: „În prima zi când m-am mutat în București l-am întâlnit pe soțul meu, întâmplător de trei ori”, a spus tânăra în cadrul unui interviu cu Dorin Galben. Cei doi au fost într-o relație de prietenie, iar peste jumătate de an, au început să formeze un cuplu.
„Am închiriat un apartament de la distanță și când am ajuns acolo, încă nu era gata. Am plecat la spălătorie, unde era și soțul meu. Eu vizual îl cunoșteam, el nu.
Apoi,, mi-am dat seama că am luat toată casa după mine, dar nu și încărcător. Merg la unul dintre mall-urile din București și acolo iar el. M-am râs și îi zic, sunt și eu din Moldova, m-am mutat astăzi aici. Am schimbat două vorbe și atât.
În aceeași zi, un cunoscut din Chișinău, l-a sunat pe el și i-a zis: vezi că s-a mutat o prietenă în București, nu știe absolut pe nimeni și dacă ai posibilitatea să o inviți la o cafea sau poate are nevoie de ceva. El zice: bine, dar cum o cheamă? Xenia, nu cred.
Universul a văzut că de două ori noi nu am depășit anumite chestii, să facem un schimb de numere sau altceva. A zis gata, acum sigur și i-a dat acel prieten numărul meu.
Am fost prieteni jumate de an, iar după au început să apară sentimentele, când ambii ne-am vindecat rănile ”, a menționat aceasta.
Xenia a spus că pe atunci nu cunoștea prea multe lucruri de actualul său soț.
„El a fost cel care m-a cucerit. Atât de fain că eu nu știam nimic despre el și am putut să-l descopăr cum este.
Când eram prieteni îmi aducea sandviș la lucru, el gătește foarte bine. Are un suflet de artist și datorită lui am început evoluția mea spirituală”.