„Veștile nu sunt bune”: Noi informații despre stare lui Salman Rushdie, înjunghiat ieri pe scenă

Agentul lui Salman Rushdie a venit cu noi informații despre starea scriitorului, care a fost atacat ieri, pe scenă, la un eveniment desfășurat, în statul New York. „Veștile nu sunt bune. Salman își va pierde probabil un ochi. Are nervi ai brațului secționați. Ficatul a fost atins de cuțit și este afectat”, a transmis Andrew Wylie, pentru „New York Times”, potrivit digi24.ro.
Poliția statului New York a anunțat că atacatorul lui Salman Rushdie este Hadi Matar, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Fairview, New Jersey. Poliția nu are niciun indiciu cu privire la motivul atacului, dar FBI s-a implicat în anchetă.
Suspectul, care a fost arestat, a intrat în incintă la fel ca orice alt participant la eveniment, a precizat poliția, în condițiile în care există voci care critică măsurile laxe de securitate, cu atât mai mult cu cât se știa că Salman Rushdie era amenințat cu moartea de mulți ani.
Salman Rushdie continuă să fie în operație, după ce a primit inițial îngrijiri medicale de la un doctor care se afla în public, la evenimentul de la Chautauqua Institution. Scriitorul în vârstă de 75 de ani a fost transportat apoi cu un elicopter la un spital local pentru traumatisme și a intrat imediat în operație.
Suspectul a sărit pe scenă și l-a înjunghiat pe Salman Rushdie în gât cel puțin o dată și în abdomen cel puțin o dată, a detaliat poliția. Oamenii din centru au sărit și l-au imobilizat, iar Hadi Matar a fost preluat ulterior de poliție. Când a fost atacat, scriitorul se pregătea să țină un discurs despre cum America reprezintă un adăpost sigur pentru artiștii în exil.
Ieri noapte, agentul lui Salman Rushdie, Andrew Wylie, a declarat pentru „The New York Times” că scriitorul este în viață și că este supus unei intervenții chirurgicale. Dr. Martin Haskell, un medic care s-a aflat printre cei care s-au grăbit să ajute, a spus că rănile lui Rushdie sunt „grave, dar vindecabile”.
Salman Rushdie ar fi fost înjunghiat de 10-15 ori înainte ca atacatorul să fie oprit, potrivit unor martori oculari. Atacatorul era îmbrăcat în negru și purta o mască.
După ce a scris „Versetele satanice”, în 1988, scriitorul britanic de origine indiană, născut în 1947, a fost vizat de un decret religios iranian, echivalent cu o condamnare la moarte (fatwa), fiind acuzat de profanare a islamului. El a fost plasat sub protecția poliției britanice. Unul dintre cei mai apreciați scriitori contemporani, romancierul a devenit celebru odată cu romanul „Copiii din miez de noapte” din 1981, care s-a vândut în peste un milion de exemplare numai în Marea Britanie.