(video) A schimbat microfonul pe croială! Pandemia a determinat-o pe Mariana Cotovanu să-și transforme visul copilăriei în realitate

 (video) A schimbat microfonul pe croială! Pandemia a determinat-o pe Mariana Cotovanu să-și transforme visul copilăriei în realitate
0Shares

Mariana Cotovanu este persoana pentru care munca reprezintă cartea sa de vizită. S-a născut în Codrii Moldovei, a îndrăgit muzica de mică și a avut mereu, o singură direcție, doar înainte. De mai bine de 18 ani moderează nunți și evenimente, însă, odată cu venirea pandemiei, viața ei a luat o întorsătură total diferită. Despre cum a reușit în an pandemic să se reorganizeze și peste noapte a descoperit o nouă pasiune pe care a transformat-o în afacere, aflați în reportajul realizat de UNIMEDIA.

„Activez în domeniul evenimentelor private de când mă știu, pentru că dacă am frecventat ansamblul din sat, asta mi s-a întipărit în inimă, în suflet, mi-a plăcut întotdeauna frumosul. Înainte de pandemie moderam nunți, cumetrii, evenimente, petreceri private, concerte, festivale, chiar am fondat un festival al cântecului Pascal aici la noi în sat”, povestește moderatoarea.

Pandemia de Covid-19 a schimbat viața tuturor. Viața Marianei, însă, a luat o întorsătură de 180 de grade. Moderarea evenimentelor nu a mai fost posibilă, nici măcar pe online. Eroina noastră însă nu a lăsat mâinile în jos. Astfel a început să coase rochițe. Este pasiunea ei dintotdeauna, dar care mereu rămânea pe un raft uitat al vieții, din lipsă de timp.

„Ideea de a coase a fost întotdeauna în capul meu, întotdeauna am admirat renumiții designeri, eu întotdeauna mi-am modificat hainele mele de la evenimente, procuram o rochie și măi, nu-mi place cum au făcut-o ian s-o modific eu după mine”, mărturisește Mariana Cotovanu.

Croitoria a început cu stângul. A procurat o mașină de cusut la mâna a doua, care s-a dovedit a fi defectă, apoi a mers la un magazin autorizat și a cumpărat alta. Au urmat multe nopți nedormite, lucrări nereușite, dar nici pentru o clipă nu s-a gândit să renunțe la idee. Și acum își amintește emoțiile primei lucrări – o rochiță cu buline roșii.

„Am făcut acea rochiță, am cusut-o frumos la mașină, o noapte întreagă am lucrat la ea, cu lacrimi, pentru că nu-mi ieșea, descoseam, iarăși. Nu aveți idee, cât de mult am plâns eu până a scoate un produs. Mă trezeam dimineața cu fața umflată și de nesomn și de plâns, dar în schimb, când vedeam ce iese, prindeam curaj”, mai adaugă eroina noastră.

A publicat lucrarea pe rețelele sociale și în scurt timp a și vândut-o. Treptat, au început să apară și primele comenzi. Foarte mulți dintre clienții săi s-au dovedit a fi mirii cărora le-a moderat nunțile și cumetriile.

„Mie îmi place să lucrez noaptea, dar știți de ce pentru că toți dorm. Întotdeauna am crezut că lucrurile frumoase se fac noaptea, nu știu de ce, ziua ba te distrage un sunet, ba… mai ales lucrând de acasă, și având casă la curte și permanent trebuie să te sustragi puțin”, spune Mariana.

De mare ajutor îi sunt și cele două fete ale sale. Cea mai mare are misiunea să cumpere stofa și vine mereu cu sfaturi cum să asorteze culorile. Mezina, însă, e autorul operelor de croitorie – desenează machetele, care se transformă, sub mâna dibace a mamei sale, în rochițe.

Când se va termina pandemia și își va putea relua activitatea de moderator, Mariana Cotovanu spune că nu va renunțat nici la croitorie și va încerca să facă rost de timp pentru cele două activități de suflet.


0Shares