(video) „Am fost bătută și umilită”: Adriana Ochișanu, dezvăluiri șocante din căsnicia cu Corneliu Botgros

 (video) „Am fost bătută și umilită”: Adriana Ochișanu, dezvăluiri șocante din căsnicia cu Corneliu Botgros

A fost bătută, umilită și înjosită de primul său soț, iar acum a decis să vorbească despre acest lucru în public, pentru a atenționa alte femei.

Cântăreața Adriana Ochișanu a povestit detalii cutremurătoare despre căsnicia cu Corneliu Botgros în cadrul emisiunii ”Femeile vorbesc” de la Jurnal TV.

Aceasta a declarat că a fost bătută, umilită și înjosită atât înainte de căsnicie, cât și în timpul acesteia.

Mai mult, interpreta susține că nu a fost fericită în acea căsnicie și era numită deseori cu cuvinte necenzurate, iar fostul său soț, fiind unul la părinți, era răsfățat și egoist, iar relația lor de familie era bazată pe influența părinților lui Botgros.

”În spatele la această viață pe care mulți o văd frumoasă se ascund multe lucruri care mi-au marcat viața și sufletul și mi-au lăsat niște răni adânci, care mai sângerează și în prezent.

Mereu eram pe planul doi mereu. Putea să lase totul baltă și să iasă noaptea cu prietenii.

Erau umilințe, jigniri: Cine ești tu? Își manifesta frustrările lui prin a mă trauma psihic. Sunt sechele care mi-au rămas până în prezent în sufletul meu.

Am fost bruscată în timp ce eram însărcinată în ultima lună.”, a declarat Adriana Ochișanu.

Cântăreața a precizat în cadrul emisiunii că a decis să vorbească despre căsniciile ei pentru a atenționa alte femei:

”Am vrut doar să zic și să atenționez femeile care sunt și trăiesc, au pătimit și au fost maltrate, umilite: viața nu se termină aici dragele mele, să fiți puternice, să vă iubiți ca să vă iubească și să vă respectați ca să fiți respectate” a conchis Adriana Ochișanu.

 

Aura Mereuta

https://shok.md