(video) De două ori la Paris, prima dată la Bălți, de când e președintă. Maia Sandu: E mai greu să organizezi întâlniri cu cetățenii în orașe, sunt mai mulți

 (video) De două ori la Paris, prima dată la Bălți, de când e președintă. Maia Sandu: E mai greu să organizezi întâlniri cu cetățenii în orașe, sunt mai mulți

Președinta Maia Sandu a vizitat orașul Bălți în această săptămână, pentru prima dată de când a luat mandatul de șef de stat, acum aproape doi ani. Asta chiar dacă Bălți între timp și-a reales primarul și este al doilea oraș, ca mărime, din Republica Moldova, cu excepția Tiraspolului din stânga Nistrului.

„În Republica Moldova sunt multe localități, chiar dacă țara noastră este mică. Important e să ajungem peste tot.

Dacă ați observat din vizitele mele săptămânale am ales să merg mai mult prin sate. Pe de altă parte, Guvernul merge în orașe, pentru că e cel care are instrumentele necesare pentru a rezolva problemele cu care se confruntă administrația orașelor sau cea raională.

E mai greu să organizezi întâlnire cu cetățenii în orașe, pentru că sunt mai mulți, dar Bălți este un oraș important și am revenit”, a explicat Maia Sandu.

Olesea Bolboceanu-Banari