(VIDEO) Miley Cyrus a trecut prin spaima vieții ei. Avionul în care se afla a fost lovit de fulger și a aterizat de urgență

 (VIDEO) Miley Cyrus a trecut prin spaima vieții ei. Avionul în care se afla a fost lovit de fulger și a aterizat de urgență
0Shares

Miley Cyrus a văzut moartea cu ochii, după ce avionul ei privat a fost lovit de fulger și a fost forțat să aterizeze, scrie SHOK.md.

În 22 martie, artista și prietenii care o însoțeau au trecut prin spaima vieții lor. Aflați în avionul privat al cântăreței pop, cu toții s-au temut că nu mai ies vii din călătoria între Bogota (Columbia) și Asuncion (Paraguay), după ce aeronava a fost trăsnită de fulger.

Sora lui Miley, Brandi, și ea aflată la bord, a povestit clipele teribile:

„O să încerc să nu fiu dramatică, dar aproape am murit. De abia am aterizat, nici nu știu unde, la peste 300 de kilometri de unde ar fi trebuit să ajungem, după ce avionul a fost lovit de fulger”.

O zi mai târziu, Miley a confirmat vestea pe pagina ei de Instagram, acolo unde a și pus câteva secunde de imagini din timpul furtunii și o poză cu locul în care a lovit fulgerul.

Avionul nostru a fost prins într-o furtună neașteptată și a fost trăsnit de fulger. Grupul meu, trupa, prietenii și membrii familiei care călătoreau cu mine sunt în siguranță după aterizarea de urgență. Din păcate, nu am putut zbura în Paraguay”, a scris Miley pe Instagram, într-un mesaj adresat tuturor celor care aflaseră de cele întâmplate.

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/